Senatoarea social-democrată Victoria Stoiciu afirmă tranșant, într-un interviu pentru News.ro, că Partidul Social Democrat nu poate juca rolul unui partid antisistem, câtă vreme el reprezintă chiar sistemul. Stoiciu critică în termeni clari tentația unor lideri PSD de a prelua discursul conservator pentru a contracara ascensiunea AUR, arătând că această strategie este nu doar greșită, dar și contraproductivă.
„Este o abordare foarte greşită să mergem pe un culoar conservator, pentru că intrăm în concurenţă cu AUR, cu SOS şi niciodată nu vom putea să fim mai buni decât ei! Dacă venim cu acest tip de discurs, nu facem decât să legitimăm discursul lor. E ca şi cum noi am deszăpezi pârtia, iar AUR vine cu schiurile şi se dă pe ea“, a declarat Victoria Stoiciu.
Vicepreședinta PSD atrage atenția că alegătorii AUR nu votează neapărat din convingeri conservatoare, ci pentru că sunt revoltați și dezamăgiți de sistemul actual. Iar PSD, spune ea, nu are cum să se poziționeze împotriva sistemului, câtă vreme face parte din el:
„O foarte mare parte a acestui electorat votează AUR pentru că sunt frustraţi, sunt revoltaţi de sistem, pentru că s-au săturat! Ori aici noi, PSD, nu avem cum să fim antisistem când noi suntem sistemul!“
Stoiciu mai susține că PSD are nevoie de idei noi, dar și de oameni noi care să le comunice credibil și coerent. Fără o împrospătare a leadershipului și fără mesaje clare și ancorate în valorile social-democrate, partidul riscă să piardă electoratul tradițional în favoarea extremiștilor:
„Există un disconfort în partid, pentru că unele dintre măsurile luate sunt contrare viziunii social-democrate şi mai ales lovesc în electoratul tradiţional social-democrat. Iar acest lucru nu cred că ne face bine! Pentru că aceşti oameni cu cine vor vota? Nu vor vota nici cu USR, nici cu PNL, nici cu PSD! Vor vota cu AUR!“
Interviul oferit de Victoria Stoiciu reprezintă una dintre cele mai lucide și critice poziționări din interiorul PSD în ultimii ani, semnalând tensiunile tot mai vizibile între direcția actuală a partidului și valorile stângii autentice.