Orientul Mijlociu rămâne, de peste un secol, epicentrul conflictelor religioase, etnice și politice. În spatele tensiunilor persistente, unul dintre cele mai controversate concepte care alimentează suspiciunile regionale este „Arz-i Maw’ud” – în ebraică, Ha’aretz HaMuvtakhat, adică „Țara Promisă”.
Dar ce este, de fapt, Arz-i Maw’ud și de ce continuă să provoace neliniște?
Potrivit tradiției evreiești și textelor sacre din Tora, Dumnezeu i-ar fi promis lui Avraam și urmașilor săi un teritoriu vast. În Geneza 15:18-21, se spune:
„Voi da urmașilor tăi acest pământ, de la râul Egipt până la râul cel mare, râul Eufrat – țara cheniților, cheniziților, cadmoniților, hetiților, fereziților, refaimiților, amoriților, canaaniților, ghirgasiților și iebusiților.”
Această descriere biblică ar acoperi, după unele interpretări moderne, o zonă întinsă din Egipt până în Irak: Peninsula Sinai, întreaga Palestină istorică, Iordania, sudul Siriei, vestul Irakului și chiar părți din Arabia Saudită și estul Turciei.
Deși statul Israel nu proclamă oficial acest ideal ca obiectiv politic, anumite hărți și discursuri publice vehiculate online de grupuri sioniste radicale sugerează o viziune expansionistă, ceea ce alimentează neliniștea în regiune.
Un ideal religios sau un plan politic?
Oficial, Israelul nu promovează Arz-i Maw’ud ca strategie externă. Însă acțiuni precum extinderea coloniilor din Cisiordania, anexarea Înălțimilor Golan și controlul asupra Văii Iordanului sunt percepute de analiști ca pași concreți în direcția acestui vis ideologic.
În timp ce liderii de stat evită acest subiect, partide ultra-naționaliste și grupări religioase evreiești îl mențin viu în discursul public, complicând șansele pentru o pace durabilă și subminând soluția celor două state.
Pentru multe națiuni din regiune, „Țara Promisă” nu este doar un concept teologic, ci și o sursă de temeri legate de o potențială expansiune israeliană, ceea ce adâncește criza și instabilitatea în Orientul Mijlociu.
