Şeful guvernului britanic Keir Starmer, aflat în dificultate pe mai multe fronturi, şi-a remaniat executivul vineri, în urma demisiei vicepremierului său Angela Rayner, implicată într-un scandal fiscal.
Angela Rayner, care era şi ministru al Locuinţelor, a fost nevoită să părăsească guvernul şi funcţiile sale din cadrul Partidului Laburist după ce a recunoscut că a plătit un impozit mai mic decât trebuia la achiziţionarea locuinţei sale.
În cadrul remanierii, ministrul britanic de interne Yvette Cooper a fost numită la Ministerul de Externe, succedându-i lui David Lammy, care trece la Justiţie şi devine viceprim-ministru în locul Angelei Rayner.
Dosarul foarte sensibil al migraţiei îi revine lui Shabana Mahmood, care părăseşte Ministerul Justiţiei pentru Ministerul de Interne, în locul lui Yvette Cooper.
Aceste schimbări, care constau în principal într-o rocadă a portofoliilor ministeriale, intervin la mai bine de un an de la venirea la putere a laburiştilor, care se află în prezent în dificultate şi sunt depăşiţi în sondaje de partidul anti-imigraţie al lui Nigel Farage, Reform UK.
Demisia Angelei Rayner, viceprim-ministru şi ministru al Locuinţelor, figură a aripii stângi a Partidului Laburist şi până acum numărul doi al acestui partid, a fost o lovitură dură pentru Keir Starmer, obligându-l să accelereze ritmul. Ea a trebuit să părăsească guvernul şi funcţiile sale în cadrul Partidului Laburist după ce a recunoscut că a plătit un impozit mai mic atunci când şi-a cumpărat locuinţa.













