Accident spectaculos, în urmă cu puțin timp, în localitatea Balota, comuna Prunișor! Un autotren încărcat cu autoturisme s-a răsturnat pe marginea drumului, transformând zona într-un adevărat haos rutier.
La fața locului au ajuns pompierii de la Detașamentul Drobeta Turnu Severin, care au intervenit în forță cu autospeciale de stingere, echipaj de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Din fericire, șoferul a scăpat ca prin minune! Potrivit ISU Mehedinți, bărbatul s-a autoevacuat înainte ca echipajele să ajungă și era conștient și cooperant, refuzând să fie transportat la spital.
Pompierii au rămas la fața locului pentru a preveni izbucnirea unui incendiu și pentru a asigura zona, având în vedere riscul scurgerilor de combustibil.
Traficul în zonă a fost îngreunat, iar imaginile de la locul accidentului arată mașini răsturnate și piese împrăștiate pe carosabil – o scenă demnă de un film de acțiune.













