Un incident în urma căruia Marina Militară franceză a deschis focul asupra unor aparate de zbor suspecte s-a petrecut joi seară. Cinci drone și-au făcut apariția în jurul orei locale 19:30 în zona bazei de submarine nucleare Île-Longue, situată în vestul țării, lângă Brest.
Batalionul de pușcași marini, care este responsabil pentru securitatea bazei, a răspuns deschizând focul asupra aparatelor fără pilot, scrie Politico. Din relatările presei franceze și internaționale nu reiese dacă dronele au fost doborâte.
Autoritățile militare franceze și cele administrative civile nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii formulate de jurnaliști în legătură cu incidentul.
Presa franceză menționează că la Îl-Longue este asigurată mentenanța pentru cele patru submarine nucleare ale Franței, dintre care cel puțin unul este permanent pe mare pentru a asigura descurajarea nucleară.
Rapoartele privind prezența dronelor suspecte s-au înmulțit în ultimele luni în mai multe țări europene, care suspectează că în spatele acestor acțiuni se află Rusia.
În Franța, aparatele fără pilot au fost raportate pe 18 noiembrie deasupra peninsulei Crozon. Fabrica de praf de pușcă Bergerac din Dordogne s-a confruntat cu o situație similară, în aceeași lună.
De asemenea, dronele au survolat un convoi de tancuri Leclerc în Mulhouse.













