Accident spectaculos, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Drobeta-Turnu Severin, la intersecția bulevardului Tudor Vladimirescu cu strada Smârdan. Un BMW s-a răsturnat pe carosabil după ce a intrat în intersecție fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un Volkswagen condus de o femeie.
Impactul a fost suficient de puternic pentru ca BMW-ul să se răstoarne în mijlocul drumului. În scurt timp, zona s-a umplut de oameni, iar zeci de martori au oprit și au sărit să le acorde primul ajutor celor implicați.
Din fericire, cei doi șoferi erau conștienți după impact. Aceștia au fost evaluați la fața locului, însă au refuzat transportul la spital.
La locul accidentului au intervenit echipajele de urgență și polițiștii, care au făcut verificările necesare pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs coliziunea.
Potrivit primelor informații, accidentul s-ar fi produs după ce șoferul BMW-ului nu a acordat prioritate autoturismului Volkswagen.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și cine se face vinovat.

















