China a raportat o performanță inedită în domeniul transportului feroviar experimental, după ce un vehicul cu propulsie magnetică a atins viteza de 800 km/h în doar 5,3 secunde. Potrivit datelor oficiale, este pentru prima dată când un sistem cu levitație magnetică atinge o astfel de viteză, depășind considerabil capacitățile trenurilor maglev comerciale actuale și apropiindu-se de viteza de croazieră a avioanelor de pasageri.
Conform unui articol al publicației Independent, testul a fost efectuat pe o șină cu lungimea de un kilometru, în cadrul Laboratorului Donghu din provincia Hubei. Vehiculul experimental, care cântărește 1,1 tone, a fost oprit în mod controlat pe o distanță de aproximativ 200 de metri după faza de accelerare.
Deși face parte din categoria testelor feroviare, vehiculul nu este proiectat pentru transportul de persoane. Acesta este utilizat de cercetători exclusiv ca platformă de testare pentru tehnologii care, în viitor, ar putea fi aplicate în industria aerospațială, în dezvoltarea rachetelor și în alte sisteme care necesită viteze extrem de mari.

















