Momente de panică luni dimineață la o școală din județul Prahova! O explozie s-a produs în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale „Alexandru Popescu”, din Telega Vale. Din fericire, deflagrația nu a fost urmată de incendiu și, cel mai important, nimeni nu a fost rănit.
Alarma s-a dat după ce o conductă de apă s-a fisurat, iar explozia s-a produs în camera centralei termice pe lemne. În momentul incidentului, în unitatea de învățământ se aflau elevi și cadre didactice, care au fost nevoiți să iasă rapid din clădire.
49 de persoane au ieșit din școală înainte de sosirea pompierilor: 43 de elevi și șase profesori. O parte dintre copii au fost deja preluați de părinți, iar echipele de intervenție au început verificările pentru a se asigura că nu există alte pericole.
„Din primele informații primite de la fața locului, a fost vorba despre o explozie neurmată de incendiu, produsă în camera centralei termice pe lemne, fără a fi afectată clădirea. Elevii au fost evacuați până la sosirea echipajelor de pompieri, nu sunt persoane rănite. O parte dintre copii au fost deja preluați de părinți. Se va efectua o recunoaștere la nivelul întregii unități de învățământ”, au transmis reprezentanții ISU Prahova.
Școala rămâne închisă luni
Pentru ca situația să fie remediată și să fie eliminate eventualele riscuri, cursurile au fost suspendate pe parcursul zilei de luni.
La intervenție au fost trimise două autospeciale de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă de la Detașamentul Câmpina, un echipaj SMURD de la Garda de Intervenție Băicoi și o ambulanță SAJ Prahova.
Pompierii au verificat întreaga unitate de învățământ. Deși incidentul s-a produs într-un spațiu tehnic și nu a afectat clădirea, evacuarea rapidă a copiilor și a profesorilor a fost esențială pentru evitarea unei tragedii.

















