Violențele au avut loc la închisoarea El Castillo din orașul-port Mazatlan din Mexic. Secretariatul Securității Publice din statul Sinaloa din Mexic a declarat pe rețeaua X că nouă deținuți și...
Canada va suspenda pe termen nelimitat planurile de extindere a legii privind moartea asistată medical la persoanele a căror singură afecțiune este boala mintală, invocând lipsa unui consens privind cine...
Poliția a făcut publice detaliile privind obiectele descoperite în camera în care a fost găsită decedată Maria, o cetățeană română în vârstă de 24 de ani. Anchetatorii au identificat mai...
Președintele Donald Trump a aprobat folosirea unui pluton de execuție pentru condamnarea la moarte a lui Nidal Malik Hasan, autorul atacului de la Fort Hood din 2009, aceasta urmând să...
Poliţia federală americană (FBI) a arestat o femeie acuzată de spionaj în Statele Unite în favoarea Chinei, au anunţat autorităţile duminică, potrivit AFP. Wanying Zhang, în vârstă de 34 de...
Fostul cancelar german Gerhard Schröder, apropiat al lui Vladimir Putin de mulți ani, a fost numit în consiliul de supraveghere al companiei „Hiperglobus", care administrează în Rusia rețeaua de hipermarketuri...
Unsprezece persoane au fost transportate la spital, sâmbătă, după ce un bar s-a prăbușit în localitatea San Vicente de la Sonsierra, din regiunea La Rioja, în nordul Spaniei. Între 25...
Șase persoane sunt date dispărute după ce avionul în care se aflau a dispărut de pe radar în timpul unui zbor din Bermuda spre Boston. Garda de Coastă a Statelor...
Ideea lui Trump de a construi un zid într-un parc natural a stârnit numeroase nemulțumiri în societatea americană. Într-o decizie a unei instanțe, un judecător a anulat construcția acestei bariere,...
Cinci persoane suspectate că ar fi organizat și coordonat din străinătate împușcături, explozii și planuri de asasinat în mai multe țări europene au fost arestate în Spania, Maroc și Franța,...