Un scandal fără precedent zguduie aviația europeană: un bărbat care s-ar fi dat drept căpitan de avion a reușit să piloteze zeci de zboruri comerciale, timp de mai multe luni, fără să aibă calificarea necesară.
Potrivit publicației de specialitate Aero Telegraph, citată de Bild, falsul pilot a lucrat pentru compania aeriană Avion Express, din Lituania. Acesta ar fi falsificat documente oficiale pentru a obține funcția de comandant de echipaj, deși în realitate era calificat doar ca copilot.
În această perioadă, bărbatul ar fi efectuat zeci de zboruri prin Europa, transportând sute de pasageri la bordul aeronavelor companiei.
„Am început imediat o revizuire internă”
Avion Express a confirmat că a deschis o anchetă internă după ce a primit informații care pun sub semnul întrebării experiența pilotului.
„Recent, am devenit conștienți de informații care pun la îndoială experiența sa profesională. Am început imediat o revizuire internă”, a transmis compania, citată de Bild.
Investigația arată că bărbatul ar fi lucrat anterior ca prim-ofițer (copilot) pentru compania aeriană indoneziană Garuda Indonesia, însă nu deținea certificările necesare pentru a comanda un avion comercial.
Legături cu Eurowings și alte companii europene
Potrivit sursei citate, pilotul fals ar fi putut opera și zboruri pentru Eurowings, o subsidiară a grupului Lufthansa, companie pentru care Avion Express furnizează echipaje și aeronave.
„Compania este investigată”, a declarat un purtător de cuvânt al Eurowings pentru Bild.
Avion Express are o flotă de peste 50 de aeronave Airbus A320 și A321, utilizate în special pentru zboruri charter sau operate în numele unor mari companii europene, printre care easyJet, LOT și SunExpress.
Cazul a declanșat o anchetă amplă la nivel european privind verificarea calificărilor piloților și procedurile de control al documentelor de zbor.













