Scene șocante la Liceul Tehnologic „General Ioan Culcer” din Târgu Jiu, unde doi adolescenți de 16 și 17 ani s-au luat la bătaie chiar în curtea unității de învățământ. Conflictul a degenerat în doar câteva secunde, iar unul dintre elevi a fost rănit grav și transportat de urgență la spital.
Martorii spun că tânărul ar fi fost atacat cu un cuțit, iar vestea a stârnit panică printre elevi și părinți.
Inspectoratul Școlar Județean Gorj a confirmat incidentul și anunță măsuri dure.
„Comisia de combatere a violenței în mediul școlar va dispune cercetarea situației și luarea măsurilor ce se impun – în funcție de gravitatea faptelor comise. În paralel, Inspectoratul Școlar Județean Gorj va demara o anchetă pentru cercetarea incidentului petrecut astăzi”, a transmis inspectorul școlar Ionuț Catrina.
Autoritățile au deschis o anchetă, iar elevii implicați riscă sancțiuni severe.