Mai mult decât o simplă statistică, raportul recent al Oxfam publicat pe 10 iulie 2025 aruncă o lumină dură asupra disparității economice tot mai profunde de pe continentul african. ONG‑ul relevă faptul că patru dintre miliardarii cei mai bogați ai Africii — Aliko Dangote din Nigeria, Johann Rupert și Nicky Oppenheimer din Africa de Sud și Nassef Sawiris din Egipt — dețin o avere totală de 57,4 miliarde de dolari, o sumă care o depășește pe cea a aproape 750 de milioane de oameni din partea de jos a distribuției populației, adică circa jumătate din locuitorii continentului.
Conform datelor Băncii Mondiale, mai mult de o treime din africani trăiesc în condiții de sărăcie extremă, în total aproximativ 460 de milioane de persoane. Oxfam susține că această polarizare financiară este alimentată de sisteme fiscale inechitabile, care favorizează cumetriile, evaziunea și plasarea capitalului în paradisuri fiscale. Aceasta conduce la acumularea de avere de către o clasă restrânsă, în timp ce maselor li se refuză accesul la servicii publice vitale.
Fati N’zi‑Hassane, director regional Oxfam în Africa, denunță această situație drept „un eșec politic” sistematic: bogăția nu lipsește pe continent, este însă „dilapidată de un sistem trucat care permite unei mici elite să acumuleze averi imense, în timp ce sute de milioane sunt private de servicii elementare”.
Oxfam cere reforme urgente pentru redistribuirea echitabilă a resurselor
O altă caracteristică gravă evidențiată de raport este stagnarea impozitării: Africa reprezintă singura regiune globală în care ratele efective de impozitare — atât pe venit, cât și pe avere — nu au crescut de peste patru decenii, încă din 1980. Printr-o majorare modică — doar 1 % pe avere și 10 % pe venit — Oxfam estimează că statele africane ar putea colecta anual circa 66 miliarde de dolari, echivalentul a 2,29 % din PIB‑ul continental. Aceste fonduri ar fi suficiente pentru a finanța educație gratuită, acces universal la electricitate sau servicii de sănătate de calitate.
Raportul avertizează asupra efectelor sociale majore ale inegalității: riscul de subminare a democrației, îngreunarea diminuării sărăciei, adâncirea crizei climatice, accentuarea inechităților de gen și încălcarea drepturilor fundamentale prin excluziunea unei mari părți a populației.
Unele țări africane oferă totuși exemple de politici fiscale echilibrate: Marocul și Africa de Sud aplică impozite pe proprietate de 1,5 % și 1,2 % din PIB, cele mai ridicate la nivel continental, iar în Seychelles, ponderea veniturilor populației defavorizate a crescut considerabil de la 2000 încoace, într‑un context în care milionarii din vârf au pierdut două treimi din cota lor.
În deschiderea reuniunii semestriale a Uniunii Africane, care își propune să reducă inegalitățile cu 15 % în următorul deceniu, Oxfam transmite un mesaj ferm: redistribuirea nu este doar posibilă, ci și urgentă. Criza inegalităților impune reforme fiscale ambițioase; orice întârziere ar reprezenta „o trădare morală” față de majoritatea populației africane.
Într‑un moment în care conturile sunt trase cu acuratețe și politica este interpelată în termeni clari, acest raport reprezintă un indicator grav al mobilizării necesare pentru dezvoltarea durabilă și echitabilă a Africii.
