Un băiat de 15 ani din Târgu Jiu și-a ucis bunica în propria locuință din centrul orașului. Incidentul a avut loc în timpul unei dispute cu tatăl său, care, conform anchetatorilor, l-ar fi amenințat că îl va lovi. În acel moment, adolescentul a pus mâna pe un cuțit. În încercarea de a calma conflictul, bunica, în vârstă de 62 de ani, s‑a interpus între cei doi și a fost înjunghiată în omoplat, murind curând după incident.
Era al doilea episod violent în care era implicat minorul: în ianuarie 2025, a înjunghiat, tot cu un briceag, un coleg de clasă la Liceul cu Program Sportiv din Târgu Jiu; victima a supravieţuit, iar adolescentul a fost exmatriculat și pus sub control judiciar.
Familia este cunoscută local: tatăl este un om de afaceri influent, iar mama, profesoară. După primul incident violent, părinții au refuzat consilierea psihologică oferită de DGASPC Gorj, preferând să urmeze un tratament privat într-un centru din Timișoara.
În timpul audierii, adolescentul a declarat că nu a conștientizat gravitatea faptei și că regretă ceea ce s‑a întâmplat. A fost reținut preventiv pentru 30 de zile.
🧠 Analiză psihologică etapizată
1. Contextul personal și pierderea bunicului (la 10 ani)
Copilul a rămas sub supravegherea bunicilor materni, iar la vârsta de 10 ani a pierdut bunicul. Pierderea a provocat un șoc emoțional profund și, probabil, instalarea unei traume nerezolvate. Lipsa intervenției psihologice speciale în acel moment a fost un factor major de risc pentru vulnerabilitatea emoțională.
2. Sentimentul de abandon și dependență față de bunica
Legătura emoțională cu bunica era foarte puternică: era figura principală de atașament după decesul bunicului. Copilul a dezvoltat o dependență afectivă față de ea, iar pierderea ei a venit într-un context de maximă vulnerabilitate emoțională.
3. Primul incident violent – ianuarie 2025
Reacția agresivă în fața provocării (jignire coleg) sugerează un prag scăzut de control emoțional. Faptul că a recurs la violență arată abaterea impulsurilor fără mecanisme eficiente de autoreglare, posibile semne de tulburare emoțională netratată cum ar fi tulburarea de conduită ori deficit de reglare emoțională.
4. Lipsa intervenției eficiente
După incident: familia a refuzat consilierea oferită de DGASPC, iar tratamentul într-un centru privat ar fi fost util doar dacă a fost integrat în strategii complexe de terapie comportamentală și familială. Lipsa unor măsuri coerente de intervenție psihosocială (terapie de familie, intervenție școlară, mediere conflict) a permis escaladarea.
5. Episodul tragic – 24 iulie 2025
Confruntarea cu tatăl, amenințarea fizică, și pierderea controlului impulsiv au condus la reacția violentă. Bunica, simbol al securității emoționale, s-a interpus – iar adolescentul a acționat într-o stare în care nu a evaluat consecințele (a mărturisit că nu a conștientizat actul).
6. Ce trebuia făcut: intervenții preventive
- Evaluare profesională după primul incident: psiholog/pedagog, diagnostic formal, program de terapie cognitiv-comportamentală pentru gestionarea furiei și impulsurilor.
- Implicarea școlii: plan individualizat de sprijin, monitorizare, mediere conflict.
- Consiliere familială: remedierea dinamicii disfuncționale tată‑fiu, crearea unor strategii de comunicare, prevenire violență.
- Măsuri de protecție și intervenție timpurie: DGASPC, servicii sociale, terapist școlar.
- Sprijin post-traumă: după moartea bunicului, intervenție terapeutică în timp util, grup de suport.
✅ Recomandări pentru adulți (familie, școală, profesioniști)
- Evaluare și intervenție specializată imediat după primul incident (ianuarie): nu doar exmatriculare, ci screening comportamental și psihologic obligatoriu.
- Terapie cognitiv‑comportamentală susținută, cu focus pe reglarea emoțiilor, tehnici de coping, gestionarea furiei.
- Consiliere familială: pentru tată și fiu, în special privind stilul parental autoritar/certări, unde amenințările fizice au alimentat frica și tensiunea acută.
- Mijloace terapeutice post-traumă pentru pierderea bunicului, prin terapii speciale pentru copii cu pierderi timpurii.
- Intervenție integrată între instituții: școală — DGASPC — serviciile psihologice locale, pentru monitorizare și sprijin longitudinal.
🔚 Concluzie
Acest caz tragic reflectă cum o serie de factori neglijați – traume infantile, lipsă de intervenții psihologice, dinamici familiale disfuncționale și abilități slabe de autoreglare – pot escalada într‑un act extrem de violent. Există o responsabilitate comună a familiei, instituțiilor sociale și școlare, iar intervenția sistemică și interdisciplinară ar fi putut preveni tragedia. Terapia structurată, consilierea familială și intervențiile timpurii pot schimba cursul unor astfel de vieți vulnerabile.
