Complexul Energetic Oltenia a mai bifat un moment istoric: nu o avarie, nu un excavator care „aproape cade pe oameni”, nu noroiul până la gât din cariere, ci apariția providențială a celui mai nou membru al Consiliului de Supraveghere, Victor Banța. Un om care a înțeles, în sfârșit, adevărul simplu și brutal: CEOltenia nu mai este despre lignit, oameni și producție, ci despre Key Risk Indicators scrise corect (sau măcar cu majuscule).
Într-un editorial de o profunzime birocratică rar întâlnită, domnul Banța ne anunță senin că adevărata dramă a companiei nu sunt excavatoarele care se dezmembrează peste mineri, lipsa specialiștilor sau drepturile salariale pierdute. Nu. Adevărata tragedie este că, până acum, cineva n-a mapat suficient de riguros conflictele de interese și n-a monetizat tranziția. Simplu!
În viziunea sa, CE Oltenia intră într-o nouă eră: era în care compania va fi judecată nu după cât lignit scoate, ci după câtă „guvernanță poate demonstra”. Minerii pot sta liniștiți – sau, mai degrabă, pot sta în noroi – pentru că soarta lor depinde de Monitoring Plan și de KPI-uri. Dacă acestea „funcționează”, tranziția e monetizată. Dacă nu, e taxă. Iar dacă un excavator cade? Probabil n-a fost raportat corect.
Domnul Banța ne mai explică, apăsat, că „paradigma activăm un director politic și sperăm să fie bine” nu mai funcționează. E o revelație care vine exact din inima unui Consiliu de Supraveghere, acel loc unde, istoric vorbind, politicul a fost ținut la distanță cu o fermitate legendară. CE Oltenia nu mai e „laborator administrativ pentru mediocritate”, ne spune el. E un organism sofisticat, care gestionează miliarde urmărite „la virgulă” de Comisia Europeană. Minerii pot confirma: și noroiul e urmărit la virgulă, doar că nu de Bruxelles.
Momentul de apogeu al textului vine însă când autorul își descrie misiunea personală. Nu a venit pentru confort. A venit pentru claritate. Să întrebe, să citească, să ceară documente, să apese frâna. Lumina, aflăm, „nu deranjează decât pe cine are nevoie de întuneric”. O metaforă frumoasă, mai ales pentru carierele miniere unde lumina chiar lipsește, la propriu, iar oamenii lucrează sub normativ, cu utilaje care „aproape cad pe ei”.
În tot acest discurs despre datorie față de oameni, cei aproape șapte mii de mineri și energeticieni apar doar ca fundal mut. Ei nu sunt KPI, nu sunt KRI, nu sunt monetizabili. Sunt, cel mult, o notă de subsol într-o prezentare PowerPoint despre guvernanță. Realitatea lor „cruntă” rămâne undeva în afara cadrului, probabil pentru că nu încape într-un audit extern.
Victor Banța ne-a oferit, fără îndoială, claritate. Am înțeles că CE Oltenia poate funcționa excelent pe hârtie, cu indicatori perfecți, în timp ce în cariere noroiul rămâne până la gât. Tranziția e monetizată, guvernanța e demonstrată, iar oamenii… oamenii vor conta, desigur, într-un capitol viitor. După ce se finalizează mapping-ul. Simplu!
Citește textul lui Banța aici: Victor BANȚA: Guvernanța, înaintea gigawaților
