România se află în fața unui paradox energetic greu de explicat publicului: închidem termocentralele pe cărbune pentru a reduce poluarea, deși multe dintre ele sunt astăzi printre cele mai puțin poluante din Europa, după investiții de peste un miliard de euro, dar riscăm ca același cărbune românesc să fie ars în centrale mult mai poluante din Serbia, iar energia să se întoarcă înapoi sub formă de import.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Guvernul României ar fi primit o scrisoare de intenție din partea statului sârb, care vizează achiziționarea a peste un milion de tone de cărbune de la Complexul Energetic Oltenia (CEO), cu intenția de a încheia contracte pe o perioadă de 10 ani.
Președintele Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, susține că această înțelegere ar putea salva bazinul minier Motru și mii de locuri de muncă, însă atrage atenția asupra lipsei de reacție a autorităților române:
„Statul sârb solicită cantități foarte mari de cărbune. Vor contracte pe 10 ani și plătesc cu banii jos. Ar fi foarte benefic pentru Complexul Energetic Oltenia. Dar autoritățile române dorm. Preferă să respecte strict planul de închidere și restructurare”, afirmă liderul sindical.
Crețan subliniază că lignitul ar urma să fie preluat din cariere precum Lupoaia și Roșiuța, unele dintre ele incluse deja în programe de închidere, deși există cerere externă reală.
Cărbune românesc, poluare exportată
Situația devine și mai controversată dacă privim diferențele de mediu dintre cele două state. În timp ce România închide capacități energetice conforme cu normele europene, Serbia operează unele dintre cele mai poluante termocentrale din regiune, fără constrângerile stricte impuse statelor membre UE.
Fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, confirmă că interesul Serbiei pentru lignitul din Gorj nu este deloc nou:
„Sigur că sârbii vor cărbunele din Gorj. Îl vor încă din 2014. Prima tentativă a fost blocată de o plângere penală, deși totul s-a făcut prin licitație. Ar fi fost una dintre cele mai bune soluții pentru a menține cărbunele în viață, până la apariția unei alternative reale”, spune Ciurel.
Acesta explică și contextul energetic al Serbiei, care se confruntă de peste un deceniu cu un deficit major de lignit, după inundarea celei mai mari cariere a lor, Kolubara:
„Serbia produce acum doar 10–12 milioane de tone anual, față de 20–30 de milioane înainte. Au un deficit uriaș. Lignitul este același tip ca al nostru, cu putere calorifică redusă.”
Investiții de miliarde, închideri grăbite
Ironia este că România a investit masiv în reducerea poluării la Complexul Energetic Oltenia: instalații de desulfurare, reducerea emisiilor de SO₂, NOₓ și pulberi, modernizarea depozitelor de zgură și cenușă, monitorizări stricte în laboratoare acreditate RENAR, toate conforme cu reglementările europene de mediu.
Cu toate acestea, în loc să folosească aceste capacități modernizate pentru securitatea energetică națională, statul român pare dispus să renunțe la ele, în timp ce acceptă indirect poluarea „externalizată”: cărbune românesc ars în afara UE, în centrale murdare, pentru ca apoi energia să fie importată.
O tranziție verde doar pe hârtie?
Închiderea accelerată a termocentralelor fără alternative stabile ridică o întrebare incomodă: tranziția energetică a României este una reală sau doar contabilă? Pentru că, în final, atmosfera nu ține cont de granițe, iar CO₂-ul emis în Serbia afectează la fel România.
În acest context, decizia de a închide capacități moderne și de a ignora cererea externă pentru cărbune românesc riscă să transforme politica energetică într-un exercițiu de ipocrizie verde, cu pierderi economice, sociale și strategice majore.
România ar putea ajunge astfel în situația absurdă de a importa energie produsă din propriul cărbune, ars în condiții mai poluante, după ce și-a distrus deliberat propria capacitate de producție.
