Un bărbat de 43 de ani a murit în noaptea de 8 ianuarie, într-un autobuz de pe linia 111 din Sibiu. Nu pe un drum pustiu, nu într-un colț izolat al orașului, ci într-un mijloc de transport în care se aflau zeci de oameni. Un autobuz plin, cu aproximativ 50 de pasageri, aproape toate scaunele ocupate. Și totuși, nimeni nu a tras un semnal de alarmă. Nimeni nu a cerut oprirea. Nimeni nu a spus, la timp, că un om se stinge chiar lângă ei.
Trupul bărbatului a fost descoperit abia la capătul liniei, după ce un singur călător i-a spus șoferului că există o persoană posibil inconștientă într-o zonă mai puțin vizibilă a autobuzului articulat.
„Am oprit în stații normal. Până la capătul de linie nu am știut nimic, nu mi-a spus nimeni nimic”, a declarat șoferul pentru publicația Turnul Satului.
Cursa a decurs aparent fără probleme. Nimeni nu a cerut ajutor, nimeni nu a alertat șoferul, deși omul era deja în stare gravă. Abia la final, pe camerele de supraveghere, șoferul a observat că în autobuz mai rămăseseră două persoane.
„Una dintre persoane a venit la mine înainte de a coborî și mi-a spus că este o persoană despre care crede că e leșinată pe scaun, după burduful autobuzului. Autobuzul era articulat, iar locul unde era persoana inconștientă nu se vedea pe cameră”, a explicat acesta.
Când a ajuns lângă bărbat, era deja prea târziu.
„Am văzut un bărbat de aproximativ 40 de ani, cu capul pe spate și cu o culoare anormală a pielii. Era galben ca lumânarea. Călătorul care a rămas i-a luat pulsul și a realizat că nu avea puls.”
Șoferul a sunat imediat la 112, cerând indicații pentru a interveni până la sosirea ambulanței. A aflat însă ceva tulburător: fusese deja un apel anterior, făcut din autobuz, pe Calea Dumbravii.
„Cel care sunase a spus că autobuzul merge spre Calea Dumbravii și apoi a coborât, lăsând ambulanța să caute autobuzul prin oraș.”
Cu alte cuvinte, cineva a știut. Cineva a văzut. Cineva a sunat. Și apoi a plecat mai departe, ca și cum viața acelui om nu mai era problema lui.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje medicale, care au încercat timp de aproximativ o oră și jumătate să-l resusciteze. Fără succes. Bărbatul a fost declarat decedat, iar șoferul a fost nevoit să aștepte intervenția poliției și a criminaliștilor până în jurul orei 2:30.
Ceea ce rămâne, dincolo de tragedia în sine, este o întrebare dureroasă și incomodă: cum e posibil ca într-un autobuz plin nimeni să nu spună nimic?
„Eu cred că nu i-a interesat. Nu înțeleg cum de nimeni nu m-a anunțat că acest om era inconștient. I-am întrebat de ce nu mi-au spus și au răspuns că nu aveau cu ce să se deplaseze mai departe. Nu au vrut să oprească autobuzul”, spune șoferul, cu o experiență de 46 de ani la volan, inclusiv pe trasee din străinătate.
Omul acesta a mai trecut prin situații limită de-a lungul carierei sale. Dar niciodată nu a văzut atâta indiferență.
„De-a lungul timpului am întâlnit astfel de cazuri de până la zece ori, dar întotdeauna am fost anunțat și s-a intervenit imediat.”
Potrivit informațiilor apărute ulterior, bărbatul decedat ieșise din schimbul trei de la serviciu și se îndrepta spre casă. Un drum banal, ca al altor zeci de oameni din acel autobuz. Un drum care, poate, ar fi trebuit să se termine cu o ușă deschisă acasă, nu cu sirene, criminaliști și o moarte tăcută.
„Dacă eram anunțat, aș fi oprit imediat autobuzul și, la indicațiile personalului de la 112, aș fi putut începe manevrele de resuscitare”, spune șoferul.
Poate că viața bărbatului nu ar fi fost salvată. Nimeni nu poate spune asta cu certitudine. Dar știm sigur un lucru: indiferența a furat orice șansă.
Și rămâne întrebarea care apasă mai greu decât orice concluzie medicală: când am devenit atât de grăbiți, de comozi sau de nepăsători încât să stăm lângă un om care moare și să nu spunem nimic?
