Guvernul încearcă soluții de avarie pentru a preveni noi crize de apă caldă și căldură în București și Craiova. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat luni, după ședința Comandamentului Energetic Național, că a solicitat fonduri din rezerva premierului pentru achiziția unor cazane de apă fierbinte (CAF), care să asigure temporar funcționarea sistemelor de termoficare din cele două mari orașe.
„Am transmis un nou proiect de act normativ prin care am solicitat o sumă din fondul de rezervă al primului-ministru pentru a găsi acele CAF-uri de care avem nevoie atât la București, cât și la Craiova, ca soluții temporare, până când vom ajunge să instalăm noi sisteme care să funcționeze 30 de ani. Vom avea cel puțin două-trei ierni în care va trebui să lucrăm în situație de avarie”, a declarat Bogdan Ivan, potrivit Agerpres.
Ministrul a precizat că, în cazul în care fondurile nu vor fi alocate din rezerva Guvernului, acestea vor fi incluse în proiectul bugetului pe anul 2026. Totuși, el avertizează că investițiile nu mai pot fi amânate.
„Investițiile trebuie începute încă de pe acum, printr-o procedură de achiziție publică, pentru a ne asigura că vom susține sistemul energetic din cele două orașe în această iarnă. Dacă nu investim punctual aceste sume – aproximativ 40 de milioane de euro la București și Craiova – vom fi și anul viitor, și peste doi sau trei ani, în aceeași situație: oameni fără apă caldă și căldură în Capitala țării și într-unul dintre cele mai mari orașe din România”, a subliniat ministrul Energiei.
Craiova, exemplul unui sistem la limită
Problemele de la Craiova sunt deja cunoscute. La începutul anului, primarul municipiului, Olguța Vasilescu, a avertizat public că Electrocentrale Craiova se află într-o situație critică, atât financiar, cât și din punct de vedere al funcționării.
„Ce se întâmplă acum la Electrocentrale Craiova e rezultatul bătăii de joc la adresa craiovenilor de ani de zile, ca urmare a lipsei de alocare de bani pentru reparații. (…) Nu s-a făcut nicio investiție care să ducă la funcționarea în parametrii normali a instalațiilor vechi de 50 de ani”, a scris Olguța Vasilescu pe Facebook, după ce orașul a rămas fără căldură în urma unei avarii la ambele grupuri energetice.
Primarul a mai precizat că Electrocentrale Craiova, aflată în subordinea Ministerului Energiei și intrată anul trecut în insolvență, funcționează cu mari dificultăți, iar municipalitatea a fost nevoită să caute soluții pe cont propriu. În acest sens, Primăria Craiova a început demersurile pentru construirea unei centrale proprii și, în iulie 2025, a transmis o scrisoare de intenție pentru achiziționarea activelor necesare producerii agentului termic de la Electrocentrale Craiova.
Electrocentrale Craiova asigură în prezent agentul termic pentru municipiu și agentul termic primar pentru fabrica Ford Otosan, ceea ce face ca miza funcționării sistemului să fie una majoră, atât pentru populație, cât și pentru economie.
În lipsa unor investiții rapide, autoritățile recunosc că următorii ani vor fi marcați de improvizații și soluții temporare, într-un sistem de termoficare ajuns la limita rezistenței.













