O femeie de afaceri din România a căzut victimă uneia dintre cele mai sofisticate escrocherii online de tip „romance scam”, fiind păcălită de un nigerian care pretindea că este Prințul Moștenitor al Dubaiului. Povestea pare desprinsă dintr-un film, dar finalul este tragic: sătmăreanca a pierdut peste 2,5 milioane de dolari.
Cazul a fost documentat într-o amplă investigație realizată de Organised Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) și preluată de Presa SM.
📩 Totul a început pe LinkedIn, în urmă cu aproximativ trei ani, când femeia a fost abordată de un bărbat care se prezenta drept moștenitorul tronului din Dubai. Acesta i-a propus un parteneriat „de vis”: investiții într-o fundație umanitară cu proiecte în România, cu un buget de sute de milioane de lire sterline.
💬 După luni întregi de conversații, relația de afaceri s-a transformat într-una personală. Escrocul i-a promis căsătorie, iubire și un viitor comun, câștigându-i complet încrederea. Ba mai mult, i-a prezentat și un presupus „manager financiar” din Londra, care a ajutat-o să deschidă un cont online ce afișa peste 200 de milioane de lire sterline.
❌ Contul era însă 100% fals.
Pentru a putea „debloca” banii, femeia a fost convinsă să plătească taxe și comisioane uriașe, transferând, în timp, 2,5 milioane de dolari.
🔎 Adevărul a ieșit la iveală abia când doi dintre complicii escrocului au contactat-o și i-au spus direct că este victima unei fraude. Chiar și atunci, așa-zisul prinț a continuat să nege totul, susținând că „partenerii” vor să-i distrugă relația și refuzând să returneze vreun ban.
🎭 În realitate, „prințul” era Henry Eke, un nigerian cunoscut sub porecla „Excess Money”, care și-a construit un stil de viață extravagant din banii obținuți prin înșelătorii:
✈️ zboruri la clasa business
🏝️ vacanțe exotice
🚙 SUV-uri de lux
⌚ ceasuri scumpe
📸 apariții alături de vedete locale
Jurnaliștii OCCRP au identificat inclusiv vila sa impunătoare din Abuja, folosind imagini imobiliare și date publice. În paralel, bărbatul poza în filantrop, implicat în proiecte caritabile și campanii împotriva violenței de gen.
⚠️ O poveste cu iubiri false, promisiuni de lux și un „prinț” care a dispărut cu milioane de dolari.













