Vladimir Putin a recunoscut recent că Rusia are în Ucraina 700.000 de militari iar avansul rus, oricare ar fi el, „nu e atât de rapid pe cât ne-am dori”. Moscova nu a anunțat oficial numărul de morți iar în contextul unei confruntări psihologice pe lângă cea kientică, cifrele avansate de ucraineni cu privire la un milion de ruși morți trebuie privite cu scepticism.
Însă toate datele independente arată că numărul morților și răniților e de ordinul sutelor de mii. Enorm.
Rusia și-a îngropat în Ucraina o întreagă generație iar cel mai grav pentru Moscova e că a pierdut contactul tehnologic cu SUA, China sau Europa. Acestora li se adaugă „exodul minților”, mulți ruși tineri cu capacități intelectuale dezvoltate și pregătire academică părăsind țara odată cu războiul.
Prețul plătit de ruși, atât militar, pierderi umane cât și asupra economiei e uriaș, raportat la realizări. Azi Rusia controlează aproximativ 18% din teritoriul Ucrainei, dar 7% (Peninsula Crimeea și aproximativ o treime din regiunile Donețk și Luhansk) erau ocupate înainte de invazie. Așadar, toate aceste pierderi uluitoare, pentru doar 11% din teritoriul Ucrainei.
Cifrele pierderilor umane și distrugerilor sunt colosale și pentru Ucraina, cu diferența esențială că Ucraina e statul care luptă pentru supraviețuire, la propriu.
Invazia lui Putin sub lozinca restabilirii măreției imperiale a Rusiei și revenirea sa în sfera superputerilor l-ar putea consemna pe Vladimir Putin în istorie ca cel care a transformat Rusia într-un vasal economic al Chinei.
Războiul împotriva Ucrainei nu doar că epuizează economia rusă și potențialul militar rus, dar stimulează și influența tot mai mare a Chinei asupra Rusiei, ceva de neconceput pentru Kremlin înainte de 2022.
China azi ține în viață Rusia. Beijingul nu are nevoie de o Rusie înfrântă în Ucraina, dar nici de una victorioasă.
Cu cât războiul durează mai mult, dependența Rusiei de China se extinde, atât în plan economic, tehnologic cât și strategic.
Din cauza problemelor demografice mari și a lipsei de investiții, Orientul Îndepărtat rus se integrează tot mai mult în spațiul economic al Chinei. În unele zone din Siberia și din Extremul Orient, locuitorii și oficialii locali consideră deja Beijingul ca fiind soluția pentru problemele pe care Moscova nu este capabilă să le rezolve de una singură.
China nu are nevoie să anexeze de jure teritoriul rus, e suficient să îl domine prin dependență economică, popularea acestuia de chinezi și integrare regională.
„Prietenia fără limite” dintre dragonul chinez și ursul rus, are totuși multe limite. Iar primus inter pares în această relație este China, cea care dictează și termenii.
Altminteri, să nu uităm istoria. În sec. XIX, ceea ce chinezii numesc „secolul umilinței” când au atins statutul de semi-colonie a Occidentului, Beijingul a fost nevoit și să renunțe la 1 milion de kilometri pătrați în favoarea Imperiului Rus, ceea ce cunoaștem azi sub denumirea de Orientul Îndepărtat rus.
Istoriografia Chinei se raportează la aceste pierderi teritoriale numindu-le „tratate ilegale”.
În 1989 fostul lider chinez Deng Xiaonping, afirma, făcând referire la aceste „tratate ilegale”, că „va veni o vreme când China va lua aceste teritorii probabil înapoi”.
O face, pas cu pas, fără să tragă niciun glonț, folosind doar puterea sa economică colosală. Chinezii ajung cu bagaje și prin dependență economică în Orientul Îndepărtat rus, nu cu tancuri.
Iar afirmația fostului președinte Barack Obama din 2014 „Rusia nu mai e decât o putere regională, dar cu arme nucleare”, cu greu poate fi combătută azi.
