Activitatea în Complexul Energetic Oltenia, în carierele miniere, devine tot mai mult una de zi, în sensul că se lucrează doar schimbul 1. Cei aflați în această situație pierd 800 de lei la salariu, spune Dumitru Pîrvulescu, lider sindical.
”Soluția ar fi să li se dea ceva în compensație, așa cum s-a mai făcut. Nu știu dacă va acoperi pierderea din salariile brute, ultima dată compensația a fost la salariul de bază de aproximativ 400 de lei. Asta vom cere șefilor CEO, să găsească rapid soluția pentru cei peste 100 de angajați cărora le va scădea salariul. Sporul de tură, intrat în salarii, este destul de consistent”, a declarat președintele FNME (Federația Națională Mine Energie), Dumitru Pîrvulescu, citat de Gorjeanul.
Pîrvulescu nu a precizat la ce carieră lucrează cei o sută de salariați afectați de această măsură.
Nu este prima scădere de venituri din ultimii ani. Minerii și energeticienii au pierdut voucherul de vacanță care era de trei mii de lei, lefurile nu au mai fost indexate cu rata inflației, iar programarea în schimbul de noapte a fost tot mai redusă.

















