Un vis început sub cerul înstelat al Gorjului îl poartă acum pe un tânăr până la una dintre cele mai prestigioase universități din lume. Mario-Cristian Scurtu, absolvent al Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, a fost admis la Harvard University cu bursă integrală. Înainte de plecarea în Statele Unite, însă, are nevoie de sprijinul comunității care l-a văzut crescând și care astăzi se poate mândri cu performanța lui.
Mario va pleca în Statele Unite pe 20 august, iar timpul pentru pregătiri este tot mai scurt. Bursa obținută, în valoare de peste 90.000 de dolari anual, îi acoperă taxele universitare, cazarea și masa, însă există o serie de cheltuieli importante care nu sunt incluse: un laptop performant, cărți și materiale academice, licențe software și echipamente necesare studiului și cercetării.
De aceea, Asociația Astronomică Artemis a lansat un apel public către oamenii din Gorj și către toți cei care vor să îi fie alături.
„Un vis românesc a ajuns la Harvard. Acum are nevoie de noi!”, este mesajul transmis de reprezentanții asociației.
Pentru cei care îl cunosc sau i-au urmărit parcursul, reușita lui Mario nu este o întâmplare. Este rezultatul unor ani de muncă, pasiune și perseverență.
Pasiunea pentru univers a început încă din copilărie. La doar trei ani, Mario privea stelele alături de mama sa, în satul natal din comuna Lelești. Curiozitatea de atunci s-a transformat, în timp, într-o adevărată pasiune pentru fizică, astronomie și astrofizică.
A studiat cu mult peste programa școlară, a aprofundat enciclopedii și tratate de specialitate și a participat la numeroase competiții. Rezultatele nu au întârziat să apară: premii și medalii la concursuri naționale și internaționale de fizică, astronomie și astrofizică, matematică și lingvistică.
Drumul până la Harvard a fost unul extrem de dificil. Procesul de admitere a presupus examene internaționale, eseuri, activități extracurriculare și interviuri, într-o competiție în care sunt evaluate nu doar rezultatele academice, ci și personalitatea și potențialul candidatului.
Mario a reușit.
Acum, la câteva săptămâni de momentul în care își va începe viața de student la Harvard, are nevoie de un mic ajutor pentru ca această plecare să fie una fără griji.
Orice contribuție poate conta. Nu este doar un sprijin pentru un tânăr care pleacă la studii peste Ocean, ci o formă prin care o comunitate își susține valorile și oamenii care au demonstrat că se poate.
„Mario nu reprezintă doar o reușită personală. El este dovada că talentul, perseverența și educația pot duce un tânăr din Târgu Jiu până la una dintre cele mai prestigioase universități din lume”, au transmis reprezentanții Asociației Astronomice Artemis.
Cei care doresc să îl sprijine pe Mario pot face donații în contul:
RO41BTRLRONCRT0615474201
Titular: Mario-Cristian Scurtu
Pentru informații suplimentare, Mario poate fi contactat la 0751.532.056.
„Haideți să demonstrăm că o comunitate unită își susține valorile. Astăzi îl ajutăm pe Mario să își înceapă drumul la Harvard. Mâine, el poate inspira o generație întreagă.”

















