Paradoxul Complexului Energetic Oltenia: România încearcă să păstreze în funcțiune grupurile pe cărbune pentru a-și asigura energia, însă compania care ar trebui să le alimenteze se confruntă cu o problemă care nu poate fi rezolvată printr-o simplă decizie politică. Nu este suficient să primească CEO dreptul de a produce energie. Trebuie să aibă și cărbunele cu care să o producă.
Este avertismentul transmis de Nelu Roșca, liderul Sindicatului Liber de la Cariera Roșiuța, într-un moment în care soarta grupurilor energetice ale Complexului Energetic Oltenia rămâne legată de deciziile de la București și Bruxelles.
Roșca speră ca România să primească aprobarea pentru menținerea celor patru grupuri în schema energetică după 31 august, însă spune că, în condițiile actuale, CEO nu ar putea susține decât trei grupuri în funcțiune simultan.
Formula pe care sindicalistul o consideră realistă este două grupuri la Rovinari și unul la Turceni.
„Eu sper să se aprobe cele patru grupuri (3+1) și să funcționăm cu 2+1, că mai mult de atât nu cred că putem să funcționăm”, a spus Roșca, explicând că principala limitare nu mai este doar legislativă, ci ține de materia primă.
Când energia există, dar cărbunele nu mai ajunge
Declinul producției de lignit din ultimii ani începe să se vadă direct în funcționarea termocentralelor.
Potrivit sindicalistului, în zona Rovinari, cariera Roșia abia poate asigura producția necesară unui singur grup. Celelalte cariere care mai produc lignit pentru CEO sunt Roșiuța și Jilț Nord.
Pentru a menține aprovizionarea termocentralelor, compania recurge inclusiv la transportul auto al cărbunelui, în condițiile în care infrastructura de descărcare de la Rovinari nu permite soluționarea simplă a necesarului.
Aici se află, de fapt, una dintre cele mai mari vulnerabilități ale CEO: România poate decide să păstreze grupurile, dar producția minieră trebuie să țină pasul cu ele.
Iar pentru asta nu este suficientă o hotărâre de guvern sau o derogare europeană.
Este nevoie de cariere funcționale, utilaje, oameni, fronturi de lucru și investiții. Or, tocmai aceste elemente au fost reduse în ultimii ani, pe fondul planurilor de restructurare și decarbonizare.
Turceniul devine testul de realism al politicii energetice
În acest context, grupul 5 de la Turceni a ajuns să reprezinte mai mult decât o simplă capacitate energetică.
Pentru sindicaliști, este testul dacă România este dispusă să păstreze o rezervă reală de producție pe cărbune într-un sistem energetic care se confruntă cu tot mai multe perioade de tensiune.
Eugen Iovan, lider sindical din Termocentrala Turceni, susține că este absurd ca România să ia în calcul oprirea ultimului grup funcțional în timp ce unitatea are stocuri importante de lignit.
Acesta vorbește despre aproximativ 350.000 de tone de cărbune aflate la Turceni și critică faptul că grupul 4, despre care afirmă că este valid și poate fi pornit, nu este utilizat.
În același timp, energeticienii spun că încă nu au primit o informare oficială privind situația de după 31 august.
Prin urmare, oamenii din termocentrală nu știu încă dacă, începând cu 1 septembrie, vor mai avea aceeași activitate sau dacă ultimul grup funcțional va fi retras.
Și aici apare întrebarea incomodă: ce facem dacă energia nucleară sau gazele nu pot acoperi golul?
Problema devine cu atât mai sensibilă cu cât sistemul energetic românesc nu poate conta permanent pe o singură sursă.
Scăderea debitului Dunării afectează deja condițiile de funcționare ale unor capacități, inclusiv prin problemele întâmpinate de producția nucleară. În același timp, producția pe gaze este dependentă de disponibilitatea și prețul combustibilului.
Într-o asemenea situație, cărbunele rămâne una dintre puținele surse care poate furniza energie atunci când este nevoie, indiferent că afară este caniculă sau ger.
De aici și mesajul sindicaliștilor: nu poți închide capacitățile înainte să ai ceva pus în locul lor.
Rovinari își pregătește grupurile pentru o viață mai lungă
În timp ce la Turceni se discută dacă ultimul grup va mai funcționa, CEO pregătește lucrări de mentenanță la grupurile 4 și 5 de la Rovinari.
Intervențiile vizează sistemele de izolații termice și etanșare, cu scopul reducerii pierderilor și al creșterii siguranței în exploatare.
Lucrările vin într-un moment în care cadrul legislativ s-a schimbat, iar închiderea unor grupuri pe cărbune este legată de apariția unor capacități care să le înlocuiască.
Cu alte cuvinte, Rovinariul pare să primească timp. Turceniul încă așteaptă o decizie. Iar minele încearcă să țină pasul cu ambele.
Marea problemă nu mai este doar „închidem sau nu închidem?”
Disputa din jurul CEO a intrat într-o nouă etapă.
Până acum, întrebarea era dacă România trebuie să închidă sau să păstreze grupurile pe cărbune. Acum apare o întrebare mult mai concretă:
Chiar dacă România primește voie să le păstreze, mai are Complexul Energetic Oltenia capacitatea să le alimenteze?
Nelu Roșca spune că, în acest moment, răspunsul este unul realist și dur: două grupuri la Rovinari și unul la Turceni.
Restul depinde de Bruxelles, de Guvern, de PNRR, dar și de ceea ce se mai poate scoate din carierele de lignit.
Iar aici se vede cel mai clar factura deciziilor luate în ultimii ani: România încearcă acum să salveze capacități energetice pe care, în paralel, și-a redus treptat capacitatea de a le alimenta.
