Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață, pe raza comunei Bălești, județul Gorj. Două autoturisme au fost implicate în impact, iar în urma accidentului două persoane au fost rănite. Pentru una dintre victime, în ciuda eforturilor salvatorilor, nu s-a mai putut face nimic.
Potrivit reprezentanților ISU Gorj, pompierii au fost solicitați să intervină pentru gestionarea situației de urgență, după ce un apel la 112 a anunțat că, în urma impactului dintre cele două autovehicule, o persoană a rămas încarcerată.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu.
În urma accidentului au rezultat două victime, ambii bărbați.
Una dintre victime, un bărbat în vârstă de 35 de ani, a rămas încarcerată în autoturism. Pompierii au intervenit pentru extragerea acestuia dintre fiarele mașinii.
Din păcate, bărbatul nu a mai putut fi salvat, în ciuda eforturilor depuse de salvatori.
Cea de-a doua victimă, un bărbat de 49 de ani, era conștientă și cooperantă în momentul intervenției. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

















