Patru percheziții au fost făcute joi, 22 octombrie, în Gorj și București, într-un dosar de înșelăciune și evaziune fiscală. Potrivit informațiilor publicate de GorjExpress.ro, printre persoanele vizate s-ar afla Gabriel Bordușanu, comisar în cadrul OPC Gorj și soțul vicepreședintelui Consiliului Județean Gorj, Anca Bordușanu.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj, cu sprijinul colegilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, trei în județul Gorj și unul în Capitală.
Ancheta vizează mai multe infracțiuni, printre care înșelăciunea, neplata la termen a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, precum și transmiterea fictivă a părților sociale ale unei societăți comerciale.
Piese auto de 67.320 de lei, fără să fie achitate
Potrivit anchetatorilor, în perioada 4 septembrie – 24 octombrie 2024, un bărbat ar fi indus și menținut în eroare o societate comercială de la care ar fi cumpărat piese auto în valoare totală de 67.320 de lei, fără să achite contravaloarea acestora.
Polițiștii au mai stabilit că, înainte de cesionarea părților sociale ale firmei pe care o administra, bărbatul nu ar fi plătit către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă aferente perioadei iulie – octombrie 2024.
Suma restantă este estimată la aproximativ 19.000 de lei.
Potrivit informațiilor publicate de GorjExpress.ro, firma ar fi ajuns ulterior la un taximetrist din județul Mehedinți, care figurează în documentele oficiale în legătură cu 38 de societăți comerciale. Sediul firmei ar fi fost mutat ulterior în București.
Ancheta continuă
Conform informațiilor publicate de GorjExpress.ro, una dintre percheziții ar fi avut loc la locuința din Târgu Jiu a lui Gabriel Bordușanu, comisar în cadrul OPC Gorj și soțul vicepreședintelui Consiliului Județean Gorj, Anca Bordușanu.
IPJ Gorj nu a făcut public numele persoanei vizate în comunicatul oficial și nici nu a precizat identitatea tuturor celor implicați în dosar.
„Activitățile sunt desfășurate în vederea administrării probatoriului și clarificării tuturor împrejurărilor de fapt”, au transmis reprezentanții poliției.
Cercetările continuă sub coordonarea unității de parchet competente. Până la finalizarea anchetei și stabilirea situației de fapt de către autoritățile judiciare, persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție.

















