Termocentrala Turceni funcționează cu instalații îmbătrânite, iar opririle pentru reparații au devenit aproape o rutină. Sindicatul Energia Turceni avertizează că lipsa unor investiții majore în ultimii aproximativ 20 de ani a dus la o situație în care cazanul grupului energetic trebuie reparat periodic pentru a putea continua să funcționeze.
Avertismentul vine într-un moment extrem de sensibil pentru sistemul energetic național, când România se bazează tot mai mult pe importuri, iar fiecare grup pe cărbune disponibil poate conta în asigurarea necesarului de energie.
Președintele Sindicatului Energia Turceni, Eugen Iovan, susține că problemele instalațiilor nu mai sunt excepții, ci au devenit parte din funcționarea de zi cu zi a centralei.
„Vreo 20 de ani nu s-au mai făcut programe de investiții unde să fie reparații majore. S-a intervenit acolo unde au fost probleme”, a declarat liderul sindical.
Potrivit acestuia, grupul energetic poate funcționa aproximativ trei săptămâni sau o lună, după care este necesară o oprire pentru remedierea defecțiunilor apărute la cazan.
„Cam odată, la 30 de zile, se întâmplă o oprire de 3-4 zile, cel mai mult”, a explicat Eugen Iovan.
Cazanul, punctul vulnerabil al centralei
Cele mai mari probleme sunt localizate la cazan, unde apar spărturi care obligă la oprirea grupului și efectuarea lucrărilor de reparații.
După intervenții, grupul este repornit și intră din nou în exploatare, până când apar alte probleme.
Situația este cu atât mai complicată cu cât Termocentrala Turceni are în jur de 40 de ani, iar ultima perioadă importantă de retehnologizare s-a desfășurat în urmă cu aproximativ două decenii.
„Centrala are 40 de ani, dar când s-a făcut un program de retehnologizare au fost mai multe lucrări efectuate acum 20 de ani. Iar de atunci s-a intervenit numai unde au fost probleme”, a mai spus liderul sindical.
Practic, în lipsa unor programe consistente de modernizare, intervențiile au fost făcute în special pentru remedierea defecțiunilor și menținerea grupurilor în funcțiune.
„Dacă aveam și blocul 4…”
Liderul sindical atrage atenția și asupra capacității reduse de producție a termocentralei.
În trecut, situația era diferită, iar cele două blocuri puteau funcționa în paralel. Acest lucru oferea sistemului o marjă de siguranță și permitea ca unul dintre grupuri să fie oprit pentru lucrări fără ca întreaga capacitate să fie afectată.
„Dacă aveam și blocul 4 să funcționăm cu el, era perioadă în care chiar și trei săptămâni mergeam în paralel cu cele două blocuri, dar unul mergeam în continuu”, a explicat Eugen Iovan.
Acum, însă, fiecare oprire are o importanță mult mai mare, deoarece numărul grupurilor disponibile la nivelul Complexului Energetic Oltenia este mult mai mic decât în trecut.
Cărbune există, dar centrala trebuie să poată funcționa
Un paradox al situației de la Turceni este că problema nu ar fi lipsa combustibilului.
Potrivit liderului sindical, în depozitele centralei se află aproximativ 350.000 de tone de cărbune, considerat de bună calitate.
„Avem 350.000 de tone stoc în depozit de cărbune, cărbune de bună calitate, nu este nevoie să mai completăm cu gaz la puterea cărbunelui și avem câteva zile care nu producem”, a declarat Eugen Iovan.
Cu alte cuvinte, combustibilul există, însă problema este capacitatea tehnică de a-l transforma constant în energie electrică.
Iar acesta este unul dintre marile paradoxuri ale sistemului energetic românesc: există cărbune în depozite, există infrastructură și există oameni care știu să opereze centralele, dar instalațiile îmbătrânite limitează producția.
Într-o perioadă în care România încearcă să-și reducă dependența de importurile de energie, fiecare avarie la un grup pe cărbune pune presiune suplimentară pe întregul sistem.
La Turceni, avertismentul sindical este clar: fără investiții majore și lucrări de retehnologizare, opririle pentru reparații vor continua să fie frecvente, iar riscul ca problemele tehnice să se transforme în avarii mai serioase rămâne ridicat.
O centrală veche de patru decenii nu mai poate fi ținută la nesfârșit în funcțiune doar prin intervenții punctuale. Iar într-un sistem energetic care are nevoie de producție în bandă, fiecare grup care stă în reparații înseamnă mai puțină energie produsă în România și, implicit, o nevoie mai mare de importuri.
