Descoperire șocantă în județul Gorj! Într-o comună liniștită, unde lumea se ocupă mai mult de porumb și roșii, polițiștii de la Crimă Organizată au găsit, la mijlocul lui septembrie, o...
Moartea fostului primar al municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a stârnit un val de emoție și tristețe în rândul celor care l-au cunoscut. Printre cei profund îndurerați se află și...
Fostul vicepreședinte al Sindicatului Energia Rovinari și pensionar al Complexului Energetic Oltenia (C.E. Oltenia), Manu Tomescu, anunță un protest astăzi, luni, 6 octombrie, începând cu ora 16:00, în fața Prefecturii...
Scene de groază într-un centru comercial, sâmbătă, 4 octombrie 2025. Două tinere, de 21 și 25 de ani, au fost prinse în flagrant de polițiști, după ce au furat haine...
Un ofițer al Direcției de Operațiuni Speciale (DOS) din cadrul Poliției Române și un coleg de la Inspectoratul de Poliție Argeș, soțul unei judecătoare, sunt cercetați de DNA pentru trafic...
România ar putea trece prin cea mai dificilă iarnă energetică din ultimul deceniu, în cazul în care grupurile pe cărbune de la Turceni, Rovinari și Ișalnița vor fi închise complet,...
„Fură la pompă, dar tot ei sunt supărați!” – scandal uriaș la o benzinărie Lukoil din Târgu Jiu, după ce un șofer a reclamat că a primit mai puțin carburant...
Noapte de foc vineri spre sâmbătă pentru polițiștii de la Secția 1 Poliție Rurală Târgu Jiu! În jurul orei 2:00, oamenii legii au încercat să oprească un autoturism care gonea...
Deși multe companii se confruntă cu dificultăți economice, pe piața muncii din Gorj continuă să apară oportunități. Firma Dogerik Trans SRL, activă în domeniul construcțiilor, anunță o amplă campanie de...