Când Jorge Mario Bergoglio a plecat din Buenos Aires în 2013 pentru a participa la conclavul care urma să aleagă un nou Papă, nu și-a imaginat că era ultima oară când își vedea orașul natal. La 76 de ani, părea pregătit pentru retragere, nu pentru a deveni liderul spiritual al lumii catolice. Și totuși, în mod neașteptat, a fost ales Papă și a început o papalitate care a durat 12 ani.
În tot acest timp, Papa Francisc a păstrat vie legătura cu patria sa. A corespondat frecvent cu prieteni argentinieni, a urmărit știrile locale, a comentat despre fotbal și tango. Și totuși, în mod paradoxal, nu a pus niciodată piciorul înapoi pe pământul natal.
A călătorit în aproape toate țările vecine — Brazilia, Chile, Paraguay, Bolivia — dar nu și în Argentina. De ce? Răspunsul pare să stea în relația tensionată și uneori contradictorie dintre Papă și propria sa țară.
Popularitatea sa în Argentina a scăzut treptat, pe fondul unor așteptări neîmplinite și a polarizării politice. Dacă în 2013 avea o rată de aprobare de 91%, în 2024 aceasta a scăzut la doar 64%, în timp ce opiniile negative au crescut de la 3% la 30%. Într-un climat politic marcat de conflicte între susținătorii și opozanții peronismului, Papa a devenit o figură controversată. A fost acuzat că ar fi prea apropiat de stânga politică și de fostul președinte Cristina Fernández de Kirchner, deși a negat apartenența la orice partid.
În ciuda speculațiilor, apropiații Papei afirmă că motivul real al absenței a fost dorința sa de a nu fi folosit politic. Francisc voia să viziteze Argentina doar dacă ar fi putut fi un factor de unitate, nu de diviziune. Dar într-o țară profund polarizată, această condiție nu a fost îndeplinită.
Gustavo Vera, un prieten apropiat al Papei, spune că Francisc spera să își rezerve „ultima parte a călătoriei” pentru Argentina, dar timpul nu i-a permis. A rămas conectat sufletește, însă nu a mai aparținut unei singure țări. A devenit, în mod simbolic, cetățeanul lumii.
