România se trezește în plină criză energetică și descoperă, din nou, că are nevoie de Complexul Energetic Oltenia. Problema este că, după ani de restructurări, închideri și concedieri, guvernanții par să creadă că termocentralele și carierele miniere pot fi repornite la comandă, ca și cum în spatele fiecărui grup energetic ar exista o armată de oameni și munți de cărbune puși deoparte.
În prezent, CE Oltenia funcționează comercial cu trei grupuri – două la Rovinari și unul la Turceni –, iar fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan cere Guvernului să facă demersuri la Bruxelles pentru menținerea unui grup în rezervă tehnică și reactivarea altuia, în contextul crizei energetice și al opririi Unității 2 de la Cernavodă.
Pe hârtie, soluția pare simplă: mai mult cărbune, mai multe grupuri, mai multă energie în sistem. În carierele și termocentralele din Gorj, însă, realitatea este cu totul alta.
Liderul sindical Constantin Mitrescu avertizează că CEO nu are nici cărbunele și nici oamenii necesari pentru a susține în siguranță funcționarea a trei grupuri.
„Cu astea două grupuri, nu avem cărbune de o lună și ceva de zile. Nu fac față carierele Roșiuța și Jilț, Pinoasa și Roșia. Este vorba de cantități industriale care sunt necesare pentru trei grupuri. Pe care să le cari cu camioanele. E imposibil. Abia fac față la două grupuri, dar la trei?”, a declarat sindicalistul.
Mai mult, potrivit acestuia, repornirea grupului de rezervă de la Rovinari ar putea fi o soluție doar pe hârtie. Fără o aprovizionare corespunzătoare cu lignit, grupul nu ar putea funcționa mult timp.
Dar cea mai gravă problemă este lipsa de personal.
Ani la rând, minerilor și energeticienilor li s-a spus că industria trebuie redusă, că grupurile se închid, că exploatările miniere se restrâng și că numărul angajaților trebuie diminuat. Oamenii au plecat, au fost disponibilizați sau nu au mai fost înlocuiți.
Acum, când sistemul energetic are din nou nevoie de cărbune, se descoperă că nu mai sunt suficienți oameni pentru a susține capacitățile de producție.
„În această situație, ei pun în pericol viața oamenilor, îi presează să funcționeze cu trei grupuri, dar nu ai oameni conform normativelor. A rămas personal doar pentru două grupuri. Am făcut apel să nu-și riște viața pentru că Bolojan vrea trei sau patru grupuri după ce a dat afară 2.000 de oameni”, a acuzat Constantin Mitrescu.
Mesajul minerilor și energeticienilor este cât se poate de clar: nu poți să dai oamenii afară când industria este considerată „în restructurare”, iar apoi să le ceri celor rămași să muncească pentru trei sau patru grupuri atunci când țara intră în criză.
Minerii nu sunt o resursă pe care Guvernul o activează atunci când are nevoie de energie și o abandonează atunci când cifrele din planurile de restructurare arată că trebuie închisă capacitatea.
Iar munca din cariere și termocentrale nu este una de birou. Oamenii lucrează în condiții grele, cu utilaje, instalații și echipamente care presupun riscuri reale. Când personalul este insuficient, presiunea nu cade pe hârtii, ci pe oamenii care trebuie să intre efectiv în schimb și să țină instalațiile în funcțiune.
În același timp, Guvernul se uită spre Gorj pentru energie suplimentară.
Este însă o contradicție uriașă: statul a redus capacitatea Complexului Energetic Oltenia, a redus personalul și a pregătit închiderea unor grupuri, iar acum, în momentul în care România are nevoie de energie, vrea ca aceeași companie să producă mai mult.
Problema nu se rezolvă cu declarații politice și nici cu adrese trimise la Bruxelles.
Dacă România vrea să păstreze cărbunele ca plasă de siguranță pentru perioadele de criză, atunci trebuie să păstreze și oamenii care îl scot din pământ, utilajele, carierele și capacitățile energetice capabile să îl transforme în energie.
Nu poți închide industria și apoi să-i ceri să salveze sistemul energetic peste noapte. Și, mai ales, nu poți cere minerilor să-și riște viața pentru a acoperi greșelile unor decizii luate în birourile Guvernului.
