Chinmoy Krishna Das Brahmachari, cunoscut lider spiritual și fost oficial ISKCON în Bangladesh, a fost eliberat recent pe cauțiune de Înalta Curte din Bangladesh, după șase luni petrecute în arest preventiv. Motivul arestării? Ar fi „îndrăznit” să insulte steagul național, într-o țară unde simbolurile statului sunt apărate cu mai multă strictețe decât viețile unor oameni.
Reținut pe 25 noiembrie 2024 pe aeroportul din Dhaka, Das nu a fost doar un pasager cu bagaje, ci și o țintă politică și religioasă, spun susținătorii săi. Prima instanță i-a respins fără menajamente cererea de eliberare, dar la recurs, completul de judecată de la Înalta Curte, compus din judecătorii Md Atoar Rahman și Md Ali Reza, a decis că un pic de libertate nu strică – nici măcar pentru cineva acuzat că a „răzvrătit un steag”.
Dar cazul lui Das nu e doar despre un proces. Este despre o țară tensionată, proteste violente și o moarte tragică: un avocat a fost ucis în urma ciocnirilor dintre simpatizanții lui Das și forțele de ordine, pe 27 noiembrie, în fața tribunalului din Chattogram. De aici, scandalul a trecut granițele, inflamațiile politice ajungând până la New Delhi.
Ministerul Afacerilor Externe al Indiei a transmis în ianuarie o declarație severă, exprimându-și „îngrijorarea profundă” față de refuzul anterior de a-i acorda cauțiunea și a atras atenția asupra unui tablou sumbru: în timp ce minoritățile religioase sunt victime ale unor atacuri grave – incendieri, jafuri, profanări – cei care militează pentru pace și protecție, precum Brahmachari, sunt trimiși după gratii.
Istoria lui Das este aproape un scenariu de film religios-politic. Născut în mai 1985 în satul Karianagar, a intrat în lumea spirituală de copil, luând diksha la doar 12 ani și urcând rapid în ierarhia ISKCON. A fost o voce respectată, un orator admirat și un apărător înfocat al libertății religioase. Dar, cum se întâmplă adesea în regiuni unde credința se amestecă periculos cu politica, a căzut în dizgrație. ISKCON Bangladesh s-a grăbit să se dezică de el, scoțându-l din toate funcțiile oficiale.
Morală? Când liderii religioși pașnici ajung în închisoare, iar agresorii rămân liberi, nu mai e vorba doar despre steaguri insultate, ci despre priorități inversate. Poate că în loc să alerge după simboluri lezate, justiția ar trebui să urmărească faptele reale. Iar steagurile, oricât de sfinte ar fi, nu plâng la înmormântări.