România își amintește de cărbune atunci când rămâne fără energie. Își amintește de Rovinari atunci când apar probleme în sistem. Își amintește de mineri și energeticieni atunci când fiecare megawatt contează. Dar, în restul timpului, aceeași industrie este tratată ca o cheltuială care trebuie redusă. Iar aici este marea contradicție pe care criza energetică de acum o scoate din nou la lumină.
Grupul 4 de la Rovinari este chemat din rezervă pentru a ajuta Sistemul Energetic Național, în contextul problemelor generate de oprirea controlată a Unității 2 de la Cernavodă. În același timp, oamenii din Complexul Energetic Oltenia încearcă să facă posibilă această repornire într-un sistem în care, după ani de restructurări, personalul și cărbunele au ajuns resurse limitate.
Și tocmai aici trebuie să se schimbe perspectiva autorităților.
Minerii și energeticienii nu sunt o cheltuială. Sunt o resursă strategică.
Când România are nevoie de energie, se întoarce la Rovinari
În urmă cu câțiva ani, România avea mult mai multe grupuri pe cărbune și mult mai mulți oameni care să le opereze. Complexul Energetic Oltenia avea aproximativ 22.000 de salariați și 12 grupuri energetice pe cărbune.
Astăzi, compania mai are în jur de 6.000 de angajați, iar numărul grupurilor energetice disponibile este incomparabil mai mic.
S-au făcut pensionări, s-au redus scheme de personal, s-au redus schimburi, s-a lucrat ani de zile cu deficit de oameni în zonele de producție și mentenanță.
Iar când România intră într-o perioadă complicată, ce face?
Pornește din nou grupurile pe care le-a trimis în rezervă și le cere oamenilor rămași să facă față situației.
Mai mult, la Rovinari au fost readuși în activitate trei foști salariați pensionați, pentru că lipsesc specialiștii care pot asigura funcționarea grupurilor.
Este o situație care ar trebui să dea de gândit.
„Trebuie să-i angajeze înapoi”
Constantin Mitrescu, liderul Sindicatului Energia Rovinari, avertizează că problema personalului este mult mai gravă decât pare din exterior.
Potrivit sindicalistului, în ultimii ani, numai de la Termocentrala Rovinari au plecat aproximativ 400 de oameni, iar presiunea asupra celor rămași a crescut.
„Au dat 400 de oameni afară din Termocentrala Rovinari, trebuie să-i angajeze înapoi. Numai în situația asta s-ar putea funcționa. Acum, este un om pe două locuri de muncă, sunt riscuri de accidente”, a avertizat Mitrescu.
Este un avertisment care nu poate fi ignorat.
Pentru că una este să ceri unui colectiv să facă un efort suplimentar timp de câteva zile, într-o situație excepțională, și cu totul altceva este să construiești funcționarea unui sistem energetic pe ideea că un om poate acoperi permanent două locuri de muncă.
Energia produsă în astfel de condiții nu mai este doar o problemă economică. Devine și o problemă de securitate și siguranță în muncă.
„Grupul 4 nu poate funcționa nici trei zile”
Mitrescu avertizează și asupra resursei de combustibil.
În opinia sa, dacă Grupul 4 este repornit, problemele legate de aprovizionarea cu lignit ar putea limita drastic perioada în care acesta poate funcționa.
Asta în condițiile în care alte voci sindicale au estimat că, în actuala configurație, rezervele de cărbune de la Rovinari ar putea susține funcționarea simultană a trei grupuri doar aproximativ 4-5 zile.
Dincolo de diferențele dintre estimări, mesajul este același:
nu mai există marja de siguranță de altădată.
Sistemul funcționează cu rezerve mult mai mici, cu mai puțini oameni și cu mai puține capacități.
Declarația dură a lui Mitrescu: „M-aș bucura să fie blackout”
Liderul sindical a făcut și o declarație extrem de dură, explicând că și-ar dori ca România să ajungă într-o situație-limită pentru ca autoritățile să conștientizeze efectele deciziilor luate în ultimii ani.
„M-aș bucura să fie blackout în România. Poate, așa, vor interveni DNA și instituțiile statului să-i tragă la răspundere pe cei care au tăiat grupurile pe cărbune”, a declarat Constantin Mitrescu.
Este o afirmație șocantă, dar în spatele ei se află o nemulțumire pe care sindicaliștii din energie o exprimă de ani de zile: România a redus capacități de producție înainte de a avea suficiente alternative stabile care să le înlocuiască.
Iar acum, când apar probleme, se întoarce din nou la aceleași grupuri.
Să nu transformăm sacrificiul oamenilor în argument pentru restructurare
Aici este adevărata lecție a momentului.
Dacă minerii reușesc să scoată cărbunele, dacă energeticienii reușesc să pornească grupurile, dacă pensionarii sunt chemați înapoi pentru că nu mai există suficienți specialiști, iar salariații rămași acceptă să muncească suplimentar pentru ca România să aibă energie, nu trebuie ca Bucureștiul să spună: „Vedeți? Se poate și cu mai puțini oameni”.
Exact invers.
Trebuie să spună: „Vedeți cât de important este să avem acești oameni?”
Pentru că o companie energetică strategică nu poate fi administrată doar după principiul celui mai mic cost posibil.
În energie trebuie să existe și rezervă, personal calificat, specialiști, mentenanță, capacități disponibile și oameni suficienți pentru situații de criză.
Nu poți pensiona masiv specialiști, iar apoi să-i chemi înapoi când sistemul are nevoie de ei.
Nu poți reduce personalul până la limita la care „un om face două joburi”, iar apoi să te bazezi pe mobilizarea acelorași oameni când apare o criză.
Nu poți închide grupuri și să descoperi, câțiva ani mai târziu, că ai nevoie din nou de ele.
România va mai avea nevoie de ei
Criza de acum nu va fi ultima.
Vor mai fi ani secetoși. Vor mai fi perioade fără vânt. Vor mai exista opriri ale unor unități nucleare, probleme tehnice, consumuri ridicate și situații în care România va avea nevoie de fiecare megawatt disponibil.
De aceea, minerii și energeticienii trebuie priviți ca o resursă strategică a României.
Iar dacă statul vrea ca acești oameni să fie ultima linie de apărare a sistemului energetic, atunci trebuie să le ofere și drepturile, personalul și condițiile necesare pentru a face acest lucru.
Normativele de personal trebuie respectate. Locurile de muncă esențiale trebuie ocupate. Specialiștii trebuie formați și păstrați. Pentru perioadele de criză energetică trebuie stabilite drepturi și forme de compensare suplimentare pentru cei care sunt chemați să facă eforturi extraordinare.
Nu poți cere sacrificiu permanent și să-i spui eficiență.
Iar atunci când Rovinariul pornește din nou un grup și oamenii din cariere și termocentrale trag cât pot pentru ca România să aibă energie, statul nu trebuie să vadă doar megawații produși.
Trebuie să vadă oamenii care i-au produs.
Pentru că acei oameni sunt, în momentele de criză, o resursă strategică. Nu o cheltuială.
