De zeci de ori pe an, Rebun Kayo urcă pe un feribot ce traversează apele liniștite ale portului Hiroshima, cu destinația Ninoshima – o mică insulă aflată la doar câțiva kilometri de epicentrul tragediei din 6 august 1945. Nu merge pentru peisaje sau recreere, ci pentru a căuta rămășițele celor uciși de bomba atomică lansată acum aproape 80 de ani.
Pentru Kayo, în vârstă de 47 de ani și cercetător la Centrul pentru Pace al Universității din Hiroshima, fiecare fragment de os recuperat este o mărturie dureroasă a unui război care, deși aparent încheiat, încă nu s-a stins din istorie sau memorie. Își dedică timpul și banii proprii acestor săpături solitare, din convingerea că cei uciși merită un ultim gest de respect.
„Când murim, suntem înmormântați în locuri precum temple sau biserici și ne luăm rămas bun într-o ceremonie. Acesta este modul demn de a fi trimis”, spune Kayo.
După ce bomba atomică a devastat Hiroshima, ucigând instantaneu aproximativ 78.000 de oameni, insula Ninoshima – aflată la doar 4 km distanță – a devenit un spital de campanie improvizat. În următoarele săptămâni, peste 10.000 de victime – unele în viață, altele deja decedate – au fost transportate acolo. Cei care nu au supraviețuit au fost incinerați sau, când nu s-a mai putut ține pasul, îngropați în gropi comune.
De-a lungul decadelor, multe dintre aceste rămășițe au fost recuperate, dar mărturiile unor localnici sugerau că mai există locuri de înhumare neexplorate. În 2014, fiul unui fost rezident i-a indicat lui Kayo o zonă puțin cunoscută de pe coasta de nord-vest a insulei. După patru ani de economii, cercetătorul a început săpăturile.
Într-o zi toridă recentă, a reluat lucrările acolo unde le lăsase cu câteva săptămâni înainte. După 90 de minute de muncă atentă, a scos din pământ două fragmente osoase de dimensiunea unei unghii – parte din cele aproape 100 recuperate până în prezent.
Unele descoperiri sunt de-a dreptul sfâșietoare. La începutul acestui an, Kayo a găsit bucăți din maxilarul și un dinte de copil.
„Asta m-a lovit foarte tare”, mărturisește el. „Acel copil a fost ucis de bombă, fără să știe nimic despre lume… Nu m-am putut împăca cu asta pentru o vreme, iar acel sentiment încă persistă.”
Planul său este ca într-o zi toate aceste rămășițe să fie duse la un templu budist, pentru a li se oferi odihna binemeritată.
Motivația sa este profund personală. Originar din Okinawa – o altă regiune japoneză devastată în timpul războiului – Kayo are trei rude ale căror trupuri nu au fost niciodată găsite. Deși nu mai poate participa la săpăturile de acolo din cauza iederei otrăvitoare care îi provoacă reacții severe, el a ales să continue simbolic misiunea pe Ninoshima.
Pentru el, atâta timp cât pământul mai ascunde urmele războiului, memoria acestuia nu poate fi considerată închisă.
„Oamenii de astăzi, care nu știu ce a fost războiul, vorbesc doar despre redresare și trec mai departe, uitând de acești oameni de aici”, spune Kayo.
„Și, în cele din urmă, vom auzi voci care spun: ‘Chiar dacă arunci o bombă atomică, poți reconstrui…’. Întotdeauna vor exista oameni care vor încerca să justifice asta, în termenii lor.”
