Un accident rutier s-a produs luni seară pe Drumul Expres 12 Craiova–Pitești, în apropierea localității Jitaru, județul Olt. În incident au fost implicate un TIR și un autoturism, iar două persoane au fost rănite.
Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Olt, un ansamblu de vehicule format din cap tractor și remorcă, condus de un tânăr de 24 de ani din Târgu Cărbunești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 57 de ani din Sânnicolau Mare, județul Timiș. Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite în urma cercetărilor.
În urma impactului, șoferul autoturismului și o pasageră aflată alături de el au suferit răni și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Ambele victime au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru investigații și tratament de specialitate.
Atât șoferul TIR-ului, cât și conducătorul autoturismului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, au transmis polițiștii.

















