Cel mai lung pod rutier din lume nu impresionează doar prin dimensiuni, ci și prin senzațiile puternice pe care le provoacă celor care îl traversează. Aflat în sudul Statelor Unite, în statul Louisiana, Digul Lacului Pontchartrain are o lungime de aproximativ 38 de kilometri și este format din două poduri paralele, fiind considerat cel mai lung pod continuu peste apă de pe planetă.
Construcția leagă localitățile Metairie și Mandeville și oferă, potrivit publicației Express, senzația că „te îndrepți spre capătul lumii”, din cauza faptului că pe o distanță de circa 13 kilometri nu se vede deloc uscatul. Tocmai această experiență vizuală extremă face ca unii șoferi să sufere atacuri de panică și să nu mai poată continua drumul, rămânând blocați la mijlocul podului.
Podul a fost construit între anii 1940 și 1950, într-o perioadă de dezvoltare economică accelerată a orașului New Orleans. Deși este considerat unul dintre cele mai „înfricoșătoare” poduri din SUA și din lume, Digul Lacului Pontchartrain este traversat anual de aproximativ 12 milioane de șoferi.
Traversarea către Mandeville este supusă unei taxe și durează, în condiții normale de trafic și vreme, aproximativ 30 de minute. Pentru șoferii care nu mai pot continua drumul, există puncte speciale de întoarcere, însă acestea pot fi utilizate doar cu ajutorul poliției. Din acest motiv, pe pod se află permanent echipaje de polițiști pregătite să intervină.
Până în anul 2011, Digul Lacului Pontchartrain a deținut recordul mondial Guinness pentru cel mai lung pod peste apă. După inaugurarea Podului Qingdao Jiaozhou Bay din China, Guinness World Records a introdus două categorii distincte: cel mai lung pod continuu peste apă, titlu care revine digului din Louisiana, și cel mai lung pod peste apă realizat din segmente, categorie câștigată de construcția din China.
Dincolo de recorduri, podul rămâne o realizare inginerească impresionantă, dar și o experiență intensă pentru șoferii care îl traversează pentru prima dată, mulți descriind drumul ca fiind straniu și intimidant.













