Tensiunea atinge cote maxime în sectorul energetic. Înaintea protestului din 24 martie, federațiile din domeniu lansează un apel dur către președintele Nicușor Dan, cerând măsuri urgente pentru salvarea locurilor de muncă și a securității energetice.
În același timp, din Gorj, minerii se pregătesc să plece spre București, hotărâți să își facă vocea auzită. Unii mai speră într-o soluție, alții merg „până la capăt”, chiar dacă nu mai cred în schimbare.
Revendicări fără compromis
Sindicatele cer măsuri clare și imediate:
- Stoparea concedierilor pentru cei 1.800 de angajați
- Sprijin financiar pentru certificatele CO₂
- Păstrarea grupurilor pe cărbune ca rezervă strategică
- Investiții în Complexul Energetic Oltenia
- Respectarea intereselor României în politicile europene
Mesajul transmis este unul direct:
„România nu trebuie să îngenuncheze în fața unor politici care distrug industria și condamnă cetățenii la sărăcie.”
Vocea din teren: între speranță și resemnare
Pentru mulți dintre cei care pleacă la protest, miza este una personală: locul de muncă și viitorul familiilor lor.
Un miner din Gorj spune că merge cu încredere:
„Mergem să ne cerem dreptul la muncă. Încă mai cred că se poate schimba ceva dacă suntem uniți.”
Alții sunt însă mult mai sceptici:
„Nu mai avem mari speranțe, dar mergem… să nu zică nimeni că n-am făcut tot ce era omenește posibil.”
Un alt angajat recunoaște deschis tensiunea momentului:
„E ultima strigare pentru noi. Dacă nici acum nu se iau măsuri, nu știm ce va urma.”
Presiune totală înainte de protest
În scrisoarea adresată șefului statului, sindicaliștii atrag atenția că România riscă nu doar o criză economică, ci și una socială profundă, în special în zonele dependente de industrie, precum Gorjul.
Finalul apelului este fără echivoc:
„Contăm pe dumneavoastră să acționați ferm, în calitate de garant al acestor valori fundamentale.”
Protestul de la București se anunță unul decisiv, iar mesajul din teren este clar:
oamenii nu mai cer promisiuni, ci soluții concrete.
