Locuitorii provinciei canadiene Alberta sunt chemați luni la urne într-un referendum consultativ care ar putea deschide calea către independență. Alegătorii trebuie să decidă dacă provincia va rămâne parte a Canadei sau dacă va fi organizat ulterior un referendum obligatoriu privind separarea.
Susținătorii independenței consideră că Alberta este dezavantajată financiar în relația cu guvernul federal de la Ottawa și că apartenența la Canada limitează posibilitatea provinciei de a-și valorifica pe deplin importantele rezerve de combustibili fosili.
Premierul provinciei, Danielle Smith, a susținut ani la rând că un referendum nu este necesar. În cele din urmă, ea a convocat consultarea după presiunile venite din interiorul Partidului Conservator Unit, formațiunea pe care o conduce.
O eventuală separare ar putea avea însă costuri uriașe. Smith estimează că tranziția spre independență ar necesita aproximativ 400 de miliarde de dolari canadieni, la care s-ar adăuga cheltuieli anuale de 25-50 de miliarde de dolari pentru funcționarea noului stat.
O analiză realizată de Școala de Politici Publice a Universității din Calgary estimează, la rândul său, că separarea ar putea provoca pierderi de până la 170 de miliarde de dolari canadieni în decurs de cinci ani și ar genera o perioadă îndelungată de incertitudine.
Mai mulți foști și actuali oficiali canadieni s-au mobilizat împotriva separării. Foștii premieri ai provinciei Jason Kenney și Rachel Notley au apărut împreună pentru a susține menținerea Albertei în cadrul federației.
Premierul Canadei, Mark Carney, originar din Alberta, a făcut mai multe vizite în provincie pentru a pleda în favoarea unității naționale.
„În acest moment crucial, locuitorii Albertei au de ales: să construiască o Alberta mai puternică și o Canadă mai mare pe care să o lăsăm copiilor noștri sau să-i împovăreze cu ani de diviziune profundă și mare incertitudine. Nu e poker. Un vot împotriva Canadei este o cacealma periculoasă care va duce la ani de incertitudine profundă și oportunități pierdute”, a declarat Carney.
Rezultatul consultării nu va însemna automat desprinderea Albertei de Canada. Dacă alegătorii vor opta pentru continuarea procesului, ar urma să fie organizat un al doilea referendum, de această dată cu caracter obligatoriu, privind independența provinciei.

















