Scene dramatice pe Drumul Județean 546, în comuna Brebeni, județul Olt. O șoferiță în vârstă de 63 de ani a pierdut controlul volanului și a izbit autoturismul într-un cap de pod, impactul fiind extrem de puternic.
În urma coliziunii, o femeie aflată pe scaunul din dreapta a fost rănită și a avut nevoie de intervenția de urgență a echipajelor medicale, fiind transportată de urgență la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Mașina, făcută praf după impact
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, din primele cercetări, autoturismul era condus de o femeie din orașul Drăgănești-Olt, care, din cauze ce urmează să fie stabilite, a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu structura de beton de pe marginea drumului.
Martorii vorbesc despre un zgomot puternic și momente de panică imediat după accident.
Alcoolul, exclus din anchetă
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ, precizează polițiștii.
„În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a transmis IPJ Olt.
Traficul în zonă a fost îngreunat temporar, iar ancheta este în plină desfășurare pentru a stabili ce a dus la pierderea controlului volanului.













