Trupul neînsuflețit al fostului primar al municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a fost depus la Casa funerară Eden, acolo unde toți cei care doresc să-și ia rămas bun de la acesta o pot face în cursul zilei de sâmbătă. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 5 octombrie, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Târgu Jiu, unde rudele, prietenii, foștii colegi și locuitorii orașului îi vor aduce un ultim omagiu celui care a condus orașul timp de aproape două decenii.
Florin Cârciumaru a încetat din viață vineri, 3 octombrie 2025, la vârsta de 69 de ani, după o lungă suferință. A fost primar al municipiului Târgu Jiu timp de 17 ani, senator al României și președinte al organizației PSD Gorj, fiind considerat unul dintre cei mai importanți oameni politici ai județului din ultimele decenii.
Mesaje de condoleanțe
Marcel Romanescu, actualul primar al municipiului Târgu Jiu, a transmis un mesaj de profund regret:
„Am primit cu adâncă durere vestea trecerii la cele veșnice a domnului Florin Cârciumaru, un om care și-a dedicat o mare parte din viață slujirii comunității din Târgu Jiu.
În aceste momente de grea încercare, transmit cele mai sincere gânduri de alinare și compasiune familiei.
Sincere condoleanțe.
Dumnezeu să-l așeze în rândul drepților și să-l odihnească în pace!”
Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, a transmis, la rândul său:
„Am aflat cu profundă tristețe vestea trecerii în neființă a domnului Florin Cârciumaru, fost primar al municipiului Târgu Jiu, senator al României și președinte al organizației PSD Gorj.
A fost un om dedicat comunității, care a marcat prin activitatea sa viața publică a județului nostru.
Transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Un mesaj emoționant a venit și din partea fostului președinte al Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, care a colaborat îndeaproape cu Florin Cârciumaru:
„Cu adâncă durere și profund regret am aflat vestea trecerii la cele veșnice a prietenului și colegului, Florin Cârciumaru.
Am avut prilejul să fim împreună timp de două decenii, asumându-ne responsabilități importante în administrația locală și în viața de partid. Florin a fost un om dedicat comunității și un sprijin permanent pentru cei din jur.
În aceste momente de mare tristețe, transmit familiei îndoliate sincere condoleanțe și întreaga mea compasiune.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i ofere liniștea veșnică!”
Și fostul premier Victor Ponta a transmis un mesaj pe rețelele de socializare:
„Florin Cârciumaru a fost un primar extraordinar pentru locuitorii din Târgu Jiu, un om de familie și un coleg de partid impecabil. Pentru mine, a fost un exemplu de caracter și de muncă, un sfătuitor înțelept în momente importante și un prieten la nevoie.
Condoleanțe familiei și celor dragi. Dumnezeu să-l odihnească.”
Florin Cârciumaru va rămâne în memoria gorjenilor ca unul dintre cei mai longevivi și respectați primari ai municipiului Târgu Jiu, un om care a pus comunitatea pe primul loc și a lăsat în urmă numeroase proiecte importante pentru oraș.
🕯️ Dumnezeu să-l odihnească în pace!