Un transformator electric de mare putere din fosta termocentrală Mintia a fost cuprins de flăcări azi-noapte, generând un incendiu violent care a necesitat intervenția a 40 de pompieri de la...
A fost accident azi-noapte pe autostrada A1, la kilometrul 532, în zona Șagu, pe sensul de mers Timișoara – Arad, în urma unui accident rutier. Potrivit informațiilor preliminare, o autoutilitară...
Lacrimi și tristețe la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. Una dintre cele mai îndrăgite și respectate cadre didactice ale instituției, profesoara Mariana Frunză, a părăsit această lume, lăsând...
Iuliu-Alin Udriște, fost deputat în Parlamentul României pentru județul Mehedinți, a fost trimis în judecată pentru nu mai puțin de șase infracțiuni rutiere. Acesta este acuzat că a condus autoturisme...
Fabrica Dacia din Mioveni, parte a Grupului Renault România, face un pas important spre viitor prin intensificarea proceselor de robotizare și automatizare, într-un context mai larg de transformare digitală a...
Liderii Partidului Social Democrat (PSD) s-au reunit marți și miercuri în ședințe confidențiale, cu ușile închise, pentru a pune la punct strategia de negociere înaintea întâlnirilor oficiale de la Palatul...
A fost emis un mesaj RoAlert în Gorj, cod portocaliu de inundații pe râul Șușița. Alerta este valabilă pe 4 iunie, începând cu ora 16.20. Dacă sunteți într-o zonă inundabilă,...
Curtea de Conturi a publicat un raport de audit de conformitate realizat la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), în urma căruia a descoperit nereguli grave în evidența veniturilor statului...
Sediul Poliției orașului Călimănești și domiciliul unui polițist sunt vizate, miercuri, de două percheziții, a anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Potrivit sursei citate, perchezițiile au loc într-un dosar...
Într-o decizie care pare desprinsă dintr-un banc prost, dar este cât se poate de reală, primarul liberal din Rediu, județul Iași, Cristi Condrea, a hotărât să „pedepsească” elevii pentru rezultatele...