Tribunalul Dolj a decis deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva Societății Electrocentrale Craiova SA, una dintre cele mai importante companii din sectorul energetic din Oltenia. Hotărârea a fost pronunțată luni, 15 decembrie 2025, în camera de consiliu, de Secția a II-a Civilă a instanței.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj la data de 12 decembrie 2025, iar procedura a fost declanșată la cererea debitorului, în baza Legii nr. 85/2014 privind insolvența.
Administrator judiciar provizoriu, desemnat de instanță
Prin sentință, judecătorul-sindic a dispus numirea unui administrator judiciar provizoriu, respectiv un consorțiu format din:
- Infinexa Restructuring Filiala București SPRL
- Casa de Insolvență GMC SPRL Craiova
Consorțiul va îndeplini atribuțiile prevăzute de lege, cu o retribuție lunară provizorie de 2.000 de lei.
Mai mulți creditori, înscriși automat la masa credală
Totodată, instanța a stabilit că cererile formulate de mai mulți creditori se califică drept declarații de creanță, printre aceștia aflându-se:
- Socend Ind SA
- Energomontaj SA
- Complexul Energetic Oltenia SA
- Neoconsult Valuation SRL
- Minprest Serv SA
Calendarul procedurii de insolvență
Tribunalul Dolj a stabilit următoarele termene-cheie:
- 30 ianuarie 2026 – termen limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor
- 19 februarie 2026 – publicarea tabelului preliminar al creanțelor
- 16 martie 2026 – definitivarea și publicarea tabelului final al creanțelor
- 23 martie 2026, ora 10:30 – primul termen de judecată pe fond
De asemenea, administratorul judiciar trebuie să prezinte în termen de 20 și respectiv 40 de zile rapoartele prevăzute de lege privind situația economică a societății și cauzele care au dus la insolvență.
Notificări și obligații pentru companie
Instanța a dispus notificarea tuturor creditorilor, publicarea deciziei în Buletinul Procedurilor de Insolvență, precum și convocarea adunării generale a asociaților, pentru desemnarea unui administrator special.
Electrocentrale Craiova are obligația să deschidă un cont bancar dedicat procedurii de insolvență, în termen de două zile de la notificare, din care vor fi suportate cheltuielile aferente.
Decizia Tribunalului Dolj poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la comunicare.
Intrarea în insolvență a Electrocentrale Craiova ridică semne de întrebare privind viitorul companiei și impactul asupra sectorului energetic regional, în contextul dificultăților financiare tot mai mari din domeniu.













