Cel mai mare combinat chimic din România anunță concedieri masive și închiderea unor capacități de producție, invocând explozia prețurilor la energie și lipsa sprijinului guvernamental pentru industria energo-intensivă.
Începând cu aprilie 2026, Chimcomplex va aplica „scenariul 3” din planul intern de măsuri, care presupune oprirea secțiilor energo-intensive, concedierea a cel puțin 1.200 de angajați și redirecționarea strategiei către zona de trading, adică importuri masive de produse chimice.
1.200 de concedieri directe și mii de locuri de muncă afectate în lanț
Potrivit companiei, măsura va genera:
- Disponibilizarea a minimum 1.200 de salariați din cadrul grupului;
- Afectarea a aproximativ 5.500 de locuri de muncă indirecte, la parteneri și pe orizontală;
- Oprirea unei fabricații din 7 la Borzești și a 2 din 11 la Râmnicu Vâlcea;
- Suspendarea a două dintre cele cinci proiecte de investiții în producție.
Decizia vine în contextul în care costurile cu gazele naturale au crescut cu 30% în 2025, după un salt de 78% în 2024, iar energia electrică s-a scumpit cu 15%, peste majorarea de 37% din anul precedent.
Investiții blocate și fonduri PNRR pierdute
Compania anunță și oprirea a două proiecte finanțate prin PNRR, ceea ce ar putea duce la pierderea a aproximativ 150 milioane de euro fonduri nerambursabile pentru România.
În schimb, Chimcomplex își va dezvolta Divizia de Trade, urmând să importe anual produse chimice în valoare de 1,2 miliarde de euro din state cu politici energetice mai favorabile pentru industrie. Conform estimărilor companiei, acest lucru ar putea majora deficitul contului curent al României cu 15% pe segmentul produselor chimice.
Ștefan Vuza: „Intermediarii câștigă, producătorii și populația plătesc”
În raportul financiar anual, directorul general al companiei, Ștefan Vuza, susține că decizia vine după luni de discuții fără rezultat cu autoritățile.
„Pentru claritate, înainte de a lua în considerare acest pachet de măsuri, ne-am întâlnit cu reprezentanții Președinției și ai Guvernului în șapte ședințe desfășurate în ultimele șase luni. Am prezentat situația industriei chimice din România și am demonstrat, pe bază de documente, că statul greșește când nu sprijină industriile energo-intensive, precum chimia și metalurgia.”
Vuza afirmă că programul de relansare economică aprobat pe 24 februarie 2026 nu include măsuri concrete pentru reducerea prețurilor la energie:
„Am primit răspunsul că programul va include măsuri identice cu cele din alte state din Europa. Acum, după publicarea lui, constatăm că aceste măsuri au dispărut și că influencerii din industria energiei au avut un lobby mai bun.”
Acesta acuză faptul că energia rămâne la niveluri ridicate, printre cele mai scumpe din Europa, deși România ar putea avea prețuri cu până la 40% mai mici.
„Intermediarii rămân principalii câștigători, iar producătorii și populația suportă costurile. (…) Vom aplica planul de conservare pentru o parte dintre capacitățile de producție ale grupului pentru că «în chimie nu există moarte, ci doar lipsă de reacție». Implementarea pachetului 3 de măsuri are ca obiectiv revenirea Chimcomplex pe profit în cel mult un an. Economia României însă va resimți puternic impactul și va avea nevoie de timp pentru redresare, cu o estimare de minimum patru ani”, a declarat Ștefan Vuza.
Cifrele financiare: cifră de afaceri în scădere, pierdere de 179 milioane lei
Chimcomplex a raportat pentru 2025:
- Cifră de afaceri: 1,063 miliarde lei, în scădere cu 29% față de 2024 (1,495 miliarde lei);
- EBITDA pozitiv: 62 milioane lei;
- Pierdere netă: 179 milioane lei;
- Investiții (CAPEX): 58 milioane lei din surse proprii;
- Active totale: 2,904 miliarde lei;
- Capitaluri proprii: 1,856 miliarde lei.
Compania invocă și criza industrială europeană, unde peste 160 de platforme chimice au fost închise între 2022 și 2025, iar investițiile din sector s-au prăbușit cu peste 84%.
Decizia Chimcomplex marchează una dintre cele mai importante restructurări industriale din ultimii ani și readuce în prim-plan problema competitivității energiei pentru marile companii producătoare din România.













