Destin spectaculos pentru Alexandru Cazzaniga, un italian de origine română, ales de Comitetul Internațional Olimpic să poarte torța la Jocurile Olimpice de iarnă Milano–Cortina 2026. Momentul, programat pentru 3 februarie, va fi unul profund personal: un omagiu adus mamei sale și tuturor celor care i-au schimbat radical cursul vieții.
Povestea lui Alexandru începe cu o întâlnire care pare desprinsă dintr-un film. În ianuarie 1991, părinții săi adoptivi au cunoscut-o întâmplător pe Maica Tereza, într-un avion aproape gol, pe ruta Bombay–Milano.
„Totul a fost o coincidență a destinului. Mama mea s-a așezat lângă o călugăriță micuță, firavă, care purta vălul alb cu dungă albastră. Timp de opt ore au vorbit în engleză, iar la final mama mea a aflat că era Maica Tereza din Calcutta”, a povestit Alexandru pentru Antena 3 CNN.
Mesajul transmis de celebra misionară a fost decisiv pentru ceea ce avea să urmeze.
„Le-a spus părinților mei: «Sunteți o familie profund umană, cu valori puternice. Dacă vreți să faceți un gest de adevărată umanitate, mergeți în România. Sunt mulți copii în orfelinate care au nevoie de speranță»”, a relatat Alexandru.
Decizia de adopție a fost luată imediat, iar procedura – surprinzător de rapidă.
„Imediat ce s-au întors la Milano, părinții mei au depus cererea de adopție. În mod incredibil, în două-trei săptămâni totul era rezolvat. La final de ianuarie 1991 au ajuns la orfelinat”, își amintește el.
Întâlnirea cu mama adoptivă a fost un moment care l-a marcat definitiv.
„Mama mea a spus că își dorește un copil care să aibă nevoie nu doar de îngrijiri medicale, ci și de multă dragoste. Atunci m-au chemat pe mine. M-am aruncat spre ea, ca și cum aș fi spus: «Luați-mă». Aveam patru ani și jumătate. A fost un moment extrem de intens.”
Pe 25 februarie 1991, Alexandru a părăsit definitiv România și a plecat în Italia, într-o nouă viață.
Amintirile din orfelinat au rămas însă dureroase.
„Stăteam pe podea, în fața unei uși sau a unui perete, lăsați singuri pentru că nu era suficient personal. Paturile aveau bare ca niște gratii de închisoare. Camerele erau aglomerate, cu plânsete și țipete”, a povestit el.
Selecția sa ca purtător al torței olimpice a venit pe neașteptate. Alexandru spune că nici măcar nu a aplicat.
„Nu am candidat. Credeam că sunt alți oameni mai sportivi, mai calificați. Dar pe 7 noiembrie am primit un apel în care mi s-a spus că îndeplinesc criteriile de etică olimpică, valori ale sportului și reprezentare a Italiei în lume și că voi fi purtător al flăcării olimpice, simbol al păcii și solidarității.”
Deși nu s-a considerat niciodată o persoană publică, Alexandru spune că această onoare l-a făcut să conștientizeze responsabilitatea pe care o are.
„Este o ocazie istorică. Nu se întâmplă des ca Olimpiada să aibă loc în țara ta. Voi dedica acest moment mamei mele, care a murit pe 15 iunie. Ea îmi spunea mereu că trebuie să dăm un exemplu și să ne implicăm.”
Pentru Alexandru Cazzaniga, flacăra olimpică nu este doar un simbol al sportului, ci dovada vie că un destin frânt poate fi reconstruit prin iubire, curaj și umanitate.
