În liniștea aparentă a coridoarelor spitalelor din România, se desfășoară o dramă care rareori ajunge în prim-planul opiniei publice. Nu e vorba doar despre suferința pacienților, ci despre cei care îi îngrijesc – medici, asistente, brancardieri, biologi, infirmiere – oameni a căror povară devine din ce în ce mai greu de dus. În ultimele săptămâni, o serie de decese tragice în rândul personalului medical a adus în atenție un adevăr cutremurător: sistemul medical nu doar că este suprasolicitat, dar începe să își piardă oamenii, din motive ce țin de stres, oboseală cronică, lipsă de resurse și sprijin psihologic inexistent.
Cazuri recente care zguduie sistemul
La Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, în doar câteva săptămâni au murit doi medici rezidenți, tineri aflați la început de drum, dar și un brancardier. Tragediile nu se opresc aici. Sindicatul Sanitas Buzău a transmis recent un mesaj sfâșietor:
„Urmează noaptea Învierii, o noapte sfântă care nu le va învia însă pe cele două colege ale noastre din cadrul SPMS Săpoca, trecute în neființă la nici două zile distanță. Ne luăm rămas bun de la doamna biolog Jinga Teodora Adriana și asistenta-șefă Zota Mihaela, cu regretul că nu am putut face mai mult pentru ele…”
Sanitas atrage atenția că nu este vorba de un caz izolat. În anul precedent, organizația a pierdut 5 membri, iar în primele patru luni ale lui 2025, numărul a ajuns deja la 6.
„Ceva se întâmplă și nu avem de gând să stăm cu mâinile în sân. Suntem mai hotărâți ca niciodată! Doar împreună putem trece prin asta și doar uniți vom fi mai puternici!” – este mesajul ferm transmis de reprezentanții sindicatului.
„Tristețea uniformei de spital” – mărturia unei dimineți absurde
Dr. Costin Duțu, într-o postare virală, surprinde devastatorul impact emoțional resimțit de colectivul medical după pierderea unei asistente în vârstă de doar 40 de ani:
„A ieșit din tura de noapte, s-a plâns că e puțin obosită, că respiră greu… Până seara era intubată. Două săptămâni de ventilație mecanică, ECMO, resuscitări… A murit. O plâng, în prima linie cel puțin, soțul și o adolescentă. În spate, sute de oameni.”
În ciuda durerii, colegii ei și-au reluat activitatea a doua zi dimineață, în tăcere, aproape robotic:
„Cu un suflet cât un Titanic spre fundul mării, au primit bolnavii, le-au făcut analize, au răspuns la telefoane, au completat planuri de îngrijiri, au pus perfuzii… Poate au zâmbit mai puțin, poate deloc.”
Postarea se încheie cu un mesaj amar și profund uman:
„Suntem furnizori de servicii (încă) umani, nu? Astăzi e, zice-se, Ziua Mondială a Sănătății. Dați-ne voie nouă, unei mâini de oameni dintr-o secție de chirurgie, să nu o sărbătorim. Nu de urări avem nevoie azi, ci de înțelegerea momentului de gol din privire.”
Ce se întâmplă, de fapt?
Deși nu există o singură cauză clară, se conturează un tablou sumbru:
- Epuizare profesională cronică: Gărzi interminabile, lipsă de personal, cerințe tot mai mari și recunoștință tot mai puțină.
- Acces limitat la sprijin psihologic: Deși trauma face parte din meserie, foarte puțini profesioniști primesc consiliere sau suport specializat.
- Presiune emoțională și morală: Așteptările societății, cinismul instituțional, birocrația sufocantă – toate contribuie la o alienare profundă a cadrelor medicale.
Ce e de făcut?
Tragediile recente ar trebui să fie un semnal de alarmă. Este nevoie de acțiuni urgente:
- Implementarea unor programe reale de suport psihologic în spitale.
- Reducerea numărului de gărzi și a orelor suplimentare, prin angajări reale, nu doar pe hârtie.
- Recunoașterea și protejarea demnității celor care salvează vieți, începând cu condiții de muncă decente și continuând cu respect și empatie.
Pentru că, așa cum scria Dr. Duțu, „zi de zi și uneori noapte de noapte dăm bună ziua vindecării dar și morții pacienților”. Cei care îmbracă uniforma de spital o fac cu sufletul plin, dar nu invincibil.
