Răspunsul președintelui polonez ales Karol Nawrocki la mesajul de felicitare trimis de Volodimir Zelenski, omologul său ucrainean, marchează un nou punct de cotitură în relația dintre Polonia și Ucraina. Într-un ton diplomatic, dar apăsat, liderul de la Varșovia a afirmat că parteneriatul dintre cele două țări trebuie să se sprijine nu doar pe solidaritatea în fața agresiunii ruse, ci și pe recunoașterea și rezolvarea „problemelor istorice restante”. Printre acestea, tragedia masacrelor din Volînia – care a curmat viața a aproape 100.000 de polonezi între 1943 și 1945 – rămâne o durere vie în memoria colectivă a Poloniei, scrie Le Figaro.
La peste 80 de ani de la acel episod întunecat, pe teritoriul Ucrainei vor avea loc primele operațiuni oficiale de exhumare a victimelor gropilor comune. O inițiativă așteptată ani de zile de către Varșovia și comunitățile de urmași ai victimelor.
Pe 11 iulie 1943, în satul Kisielin, clopotele bisericii chemau credincioșii la slujbă. Fără veste, localitatea a fost înconjurată de luptători ai Armatei Insurecționale Ucrainene (UPA), o miliție naționalistă care viza eliminarea populației poloneze din Volînia, considerată un obstacol în calea visului unei Ucraine etnice pure. Zeci de oameni au fost măcelăriți chiar în lăcașul de cult. Scene similare s-au petrecut în alte zeci de sate, precum Huta Stepańska, unde peste 600 de refugiați au fost uciși în doar câteva zile.
„Trebuie înțeles tot impactul emoțional pentru Polonia: sute de mii de persoane au dispărut complet. Nu au existat niciodată liste ale milionului și jumătate de persoane deportate în URSS sau ale victimelor nazismului”, explică istoricul Arnaud Léonard, specialist în istoria Poloniei moderne.
Rădăcinile tragediei se întind până în perioada interbelică, când Volînia și Galiția făceau parte din Polonia și aveau o structură socială tensionată: o nobilime poloneză bogată și țărani ruteni marginalizați. Naționalismul ucrainean, alimentat de ideologia lui Stepan Bandera, a căutat în anii ‘40 „purificarea etnică” a acestor teritorii. Strigătele „Ucideți-i pe lehi!” au devenit un coșmar transmis din generație în generație.
După război, sub regimul comunist, amintirea acestor masacre a fost suprimată. Adevărul a început să iasă la lumină abia după căderea blocului sovietic. În 2016, parlamentul polonez a adoptat o rezoluție care califică oficial masacrele din Volînia drept „epurare etnică cu caracter genocidar”.
Astăzi, în ciuda cooperării strategice dintre Varșovia și Kiev în fața pericolului rusesc, trecutul rămâne o piatră de hotar. „Memoria istorică este combustibil politic pentru curentele naționaliste, dar și o necesitate morală”, adaugă Léonard. Începerea exhumărilor în Ucraina e, poate, primul pas real spre o reconciliere sinceră.
