Când vorbim despre marile epidemii ale omenirii, mintea ne duce imediat la ciumă sau la gripă. Puțini își amintesc însă de un fenomen cu mult mai straniu, care a lovit Europa medievală și renascentistă: epidemia dansului, o boală misterioasă care i-a făcut pe oameni să danseze până la epuizare… și chiar până la moarte.
Unul dintre cele mai cunoscute episoade a avut loc în Strasbourg, pe 14 iulie 1518. Acolo, o femeie pe nume Frau Troffea a început brusc să danseze frenetic pe strada din fața casei sale, fără muzică, fără motiv și – cel mai ciudat – fără să se poată opri. A dansat ore în șir, până a leșinat. A doua zi, s-a ridicat și a continuat. Picioarele îi erau „umflate și acoperite de răni sângerânde”, însă corpul ei se mișca în continuare, complet necontrolat.
În doar câteva zile, peste 30 de oameni au început să danseze alături de ea, iar după o lună numărul „dansatorilor” ajunsese la aproximativ 400. Unele surse istorice menționează că o persoană murea în fiecare zi, fie în urma unui atac de cord, fie din cauza epuizării sau a deshidratării severe.
Speriați, membrii consiliului local i-au dus pe dansatori la Templul Sfântului Vitus, unde s-au rugat pentru vindecare. În mod misterios, „boala” s-a stins treptat. Fenomenul a fost atât de marcant încât a fost consemnat în șase documente istorice și a inspirat opere de artă, cea mai cunoscută fiind pictura „Dansatorii Sfântului Ioan la Molenbeeck”, realizată în 1592 de Pieter Brueghel cel Tânăr.
Coreomania – boala care a speriat Europa timp de un mileniu
Fenomenul nu a fost izolat. Între secolele VII și XIX, au fost raportate zeci de epidemii de dans în Europa și în alte părți ale lumii. Boala, numită de oamenii de știință coreomanie, transforma grupuri mari de oameni în adevărate comunități de dansatori nevoluntari, care nu își puteau opri mișcările până când se prăbușeau.
Apogeul acestor epidemii a fost între secolele XIV și XVII, iar episodul din Strasbourg rămâne cel mai faimos datorită documentelor bogate și operelor artistice inspirate de acest eveniment.
Ce spun specialiștii
Kathryn Dickason, expertă în dansuri medievale, a declarat pentru National Geographic:
„Este greu de înțeles în vremurile moderne cât de magnifică este coreomania. Ceea ce i-a surprins pe clerici atunci – și continuă să fascineze astăzi – a fost că boala apărea la un număr mare de oameni și părea contagioasă. Faptul că era un fenomen colectiv o făcea cu adevărat spectaculoasă.”
Aceasta adaugă:
„Există multe detalii intrigante. Documentele menționează nume, ceea ce arată că boala nu se transmitea soțului femeii. Se vorbește despre oameni care se alăturau și dansau până li se umpleau picioarele de sânge. Este un film foarte dramatic.”
Și totuși, în ciuda documentelor și a studiilor, un mister rămâne: nimeni nu știe nici astăzi ce anume provoca aceste epidemii. De-a lungul timpului au fost avansate teorii supranaturale, psihologice, neurologice sau chiar legate de otrăvire accidentală cu ergot (un fung halucinogen din cereale), dar niciuna nu a fost confirmată.
Lynneth Miller Renberg, istoric la Universitatea Anderson, subliniază:
„Tratamentul dansului continuu era văzut atunci ca fiind exclusiv în puterea Bisericii.”
Cu alte cuvinte, acest fenomen bizar rămâne unul dintre cele mai mari mistere medicale și culturale ale omenirii – un episod care, după 500 de ani, ne fascinează la fel de mult ca în ziua în care Frau Troffea a început să danseze pe străzile Strasbourgului.
