O vizită la Disneyland s-a încheiat tragic pentru o femeie care a murit la scurt timp după ce a ieșit din atracția „Haunted Mansion”, una dintre cele mai cunoscute experiențe ale parcului din Anaheim, California. Potrivit poliției locale, femeia s-a prăbușit imediat după terminarea traseului, iar în ciuda intervenției rapide a echipelor de urgență, a fost declarată decedată la spital, relatează Variety.
Reprezentanții Departamentului de Poliție din Anaheim au precizat că femeia „nu a mai reacționat după ce a ieșit din atracție”, care, în această perioadă, este decorată în stilul filmului cult The Nightmare Before Christmas. Agenții de securitate din Disneyland i-au acordat primul ajutor până la sosirea paramedicilor, însă viața ei nu a mai putut fi salvată.
Cauza exactă a morții nu a fost încă făcută publică, însă sergentul Matt Sutter a declarat că „nu există indicii privind vreo defecțiune tehnică” la atracție, care a fost redeschisă la scurt timp după incident.
„Haunted Mansion” este descrisă pe site-ul Disneyland ca o experiență „lentă”, destinată întregii familii, deși copiii mici pot fi speriați de efectele vizuale și sonore. Atracția originală a fost inaugurată în 1969, în zona New Orleans Square din Disneyland California, și a devenit rapid un simbol al parcului.
Versiunea sa sezonieră, inspirată din universul The Nightmare Before Christmas, este instalată anual încă din 2001 și transformă conacul bântuit într-un spectacol de lumini, decorațiuni și personaje tematice. De-a lungul anilor, „Haunted Mansion” a inspirat două filme: unul lansat în 2003, cu Eddie Murphy, și o nouă adaptare apărută în 2023, cu LaKeith Stanfield.
Atracția le oferă vizitatorilor o călătorie printr-un conac bântuit de fantome, cu efecte spectaculoase — capete plutitoare, spirite dansatoare și o cameră cu tavan extensibil. Potrivit Entertainment Weekly, este una dintre puținele atracții Disney care includ imagini explicite legate de moarte, precum un cadavru care atârnă deasupra vizitatorilor la începutul traseului.
În prezent, Hong Kong Disneyland are o versiune inspirată de atracția originală, numită Mystic Manor, centrată pe aventurile unei maimuțe curioase pe nume Albert.













