Aproximativ 100 de instituții media internaționale și organizații de presă au transmis o scrisoare deschisă administrației Trump, prin care solicită renunțarea la planul de scurtare a vizelor pentru jurnaliștii străini care lucrează în Statele Unite.
Printre semnatari se numără agenții și televiziuni importante, precum AFP, BBC (Marea Britanie), ZDF (Germania), Associated Press și Reuters, dar și organizații internaționale de profil, precum Reporteri fără Frontiere (RSF) și Federația Internațională a Jurnaliștilor (IFJ).
„Acest lucru ar dăuna poziției globale a Americii, în loc să o consolideze”, au avertizat semnatarii scrisorii.
Reprezentanții presei internaționale susțin că măsura ar limita accesul la informații și ar afecta libertatea jurnalismului, cu consecințe directe asupra cantității și calității acoperirii știrilor din SUA la nivel global.
Decizia finală a administrației Trump nu a fost încă anunțată, însă presiunea mediatică internațională crește pe fondul temerilor că libertatea presei ar putea fi restrânsă.