Un focar al virusului mortal Nipah, confirmat în statul indian Bengalul de Vest, a declanșat îngrijorare la nivel regional, determinând mai multe țări asiatice să își înăsprească măsurile de control sanitar, în special pe aeroporturi, relatează BBC.
Thailanda și Nepalul se numără printre primele state care au reacționat. Autoritățile thailandeze au început verificarea pasagerilor pe trei aeroporturi internaționale care primesc zboruri din Bengalul de Vest, iar Nepalul a introdus controale suplimentare pe aeroportul din Kathmandu și la mai multe puncte de frontieră terestră cu India.
Două cazuri confirmate. Aproape 200 de persoane, monitorizate
Potrivit Ministerului Sănătății din India, două cazuri de infectare cu virusul Nipah au fost confirmate în Bengalul de Vest începând din luna decembrie. Este vorba, conform informațiilor oficiale, despre lucrători din domeniul sănătății.
Autoritățile indiene au identificat și testat 196 de persoane care au intrat în contact cu cei infectați, toate rezultatele fiind negative până în acest moment.
Virusul Nipah este considerat extrem de periculos, având o rată de mortalitate cuprinsă între 40% și 75%, iar în prezent nu există vaccin sau tratament medicamentos aprobat.
Ce este virusul Nipah și cum se transmite
Virusul Nipah se transmite de la animale la oameni, în special de la lilieci fructivori și porci, dar poate fi răspândit și de la om la om, inclusiv prin alimente contaminate.
Din cauza potențialului său epidemic, Organizația Mondială a Sănătății a inclus virusul Nipah în top zece boli prioritare, alături de agenți patogeni precum Covid-19 și Zika.
Perioada de incubație variază între 4 și 14 zile, iar simptomele pot lipsi sau pot evolua rapid.
Simptomele care pot anunța infecția
Printre simptomele inițiale se numără febra, durerile de cap, durerile musculare, vărsăturile și durerile în gât. În cazurile mai grave pot apărea somnolența, tulburările de conștiență și pneumonia.
Cele mai severe forme pot duce la encefalită, o inflamație a creierului care poate fi fatală.
Istoricul unor focare devastatoare
Primul focar major de Nipah a fost înregistrat în 1998, în Malaezia, în rândul crescătorilor de porci, extinzându-se ulterior și în Singapore. Peste 100 de persoane au murit, iar aproximativ un milion de porci au fost sacrificați pentru a opri răspândirea virusului.
În ultimii ani, Bangladesh a fost cel mai afectat, cu peste 100 de decese raportate din 2001 încoace. Virusul a mai fost detectat în India, inclusiv în Bengalul de Vest (2001 și 2007) și în statul Kerala, unde în 2018 au fost 19 cazuri, dintre care 17 mortale.
Ce măsuri se iau acum
Ministerul Sănătății din India a transmis că situația este sub control:
„Situația este monitorizată constant, iar toate măsurile necesare de sănătate publică sunt în vigoare”.
În Thailanda, pasagerii care sosesc din Bengalul de Vest sunt obligați să completeze declarații de sănătate, iar controale suplimentare au fost introduse și în zonele turistice naturale.
Jurai Wongswasdi, purtătoare de cuvânt a Departamentului pentru Controlul Bolilor, a declarat pentru BBC Thai că autoritățile sunt „destul de încrezătoare” că pot preveni un focar în Thailanda.
Și Taiwanul a reacționat, propunând includerea virusului Nipah în categoria celor mai periculoase boli emergente, care necesită raportare imediată și măsuri speciale de control.
Până în acest moment, nu au fost raportate cazuri în afara Indiei, însă vigilența rămâne ridicată în regiune.













