Pe 2 iulie, Comisia Europeană urmează să anunțe noua țintă climatică pentru 2040, care prevede o reducere de 90% a emisiilor de carbon în statele membre. Totuși, această propunere vine cu o componentă flexibilă care ar putea stârni controverse: posibilitatea ca țările UE să „compenseze” o parte din emisiile proprii finanțând proiecte de reducere a emisiilor în afara Uniunii, prin utilizarea creditelor internaționale de carbon.
Potrivit unor diplomați europeni citați de Politico, comisarul european pentru climă, Wopke Hoekstra, a explicat în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții guvernelor naționale la Bruxelles că această flexibilitate va permite statelor membre să își atingă obiectivele climatice nu doar prin reducerea emisiilor interne, ci și prin sprijin financiar pentru proiecte ecologice în alte țări.
„Executivul UE va propune o reducere de 90% a emisiilor până în 2040, însă cu anumite mecanisme de flexibilitate, inclusiv utilizarea creditelor de carbon internaționale”, au declarat diplomații, sub protecția anonimatului, având în vedere caracterul sensibil al negocierilor.
Cum funcționează aceste credite? De exemplu, un stat membru poate finanța o centrală solară într-o țară în curs de dezvoltare, proiect care reduce emisiile acolo. Această reducere este contabilizată oficial în contabilitatea emisiiilor statului UE care a finanțat proiectul, nu a țării gazdă. Deși pe termen scurt acest mecanism pare o soluție pragmatică, criticii avertizează că poate submina angajamentele reale de decarbonizare și suveranitatea energetică și democratică a țărilor membre.
În trecut, astfel de tranzacții au fost adesea criticate pentru lipsa transparenței și eficienței reale în reducerea emisiilor, însă un nou cadru internațional susținut de ONU, adoptat anul trecut, oferă speranța unei reglementări mai stricte și a unor credite de carbon mai bine monitorizate.
Inițial, Comisia Europeană trebuia să prezinte această țintă climatică până la sfârșitul lunii martie 2025, conform obligațiilor legale, însă a decis să amâne anunțul pentru a evalua mai bine opțiunile și a introduce mecanisme de flexibilitate acceptate de toate părțile.
Germania, Franța și Polonia susțin ferm includerea creditelor de carbon în noua țintă climatică, în timp ce numeroși experți și activiști de mediu avertizează asupra riscurilor pe termen lung. Aceștia consideră că o dependență prea mare de creditele de carbon ar putea dilua eforturile Uniunii Europene de a-și atinge obiectivul esențial de neutralitate climatică până în 2050.
