Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, a anunțat oficial că nu va participa la COP30, ce va avea loc în noiembrie în orașul brazilian Belém. Motivul? L-ar costa prea mult.
„Costurile logistice excepțional de mari din acest an nu pot fi acoperite în cadrul bugetar strict al președinției”, a declarat Van der Bellen într-un interviu acordat AFP, explicând că inflația galopantă și prețurile exorbitante din zonă fac imposibilă deplasarea.
Într-un context economic tensionat, Austria urmează în prezent o politică severă de austeritate, impusă parțial și de recomandările Uniunii Europene în urma unui deficit bugetar considerat excesiv. „Consolidarea noastră fiscală necesită reduceri financiare și disciplină comună”, a adăugat liderul austriac, subliniind totodată importanța conferinței și urând Braziliei „mult succes” în organizare.
Hoteluri la peste 1.000 de dolari pe noapte și nemulțumiri crescânde
Problema principală care alimentează tensiunile este explozia costurilor de cazare în Belém, un oraș cu o populație de 1,3 milioane de locuitori, unde prețurile hotelurilor au ajuns să depășească 1.000 de dolari pe noapte în perioada COP30. Organizatorii au acuzat deja „abuzuri” în industria locală de turism.
De altfel, președintele COP30, André Corrêa do Lago, a admis dificultățile și a menționat că nemulțumirile cele mai vocale vin din partea delegațiilor din state insulare mici, africane sau mai puțin dezvoltate. Chiar și așa, poziția Austriei – una dintre cele mai bogate țări din lume și singura din UE condusă de un președinte ecologist – rămâne notabilă.
Într-o declarație anterioară, Van der Bellen ironiza situația: „Dacă ajung acolo și nu există locuri de cazare, ce se întâmplă? Dorm pe stradă?”, sugerând astfel lipsa de infrastructură adecvată.
Brazilia a transmis că nu intenționează să schimbe locația evenimentului, precizând că a identificat deja spații de cazare pentru aproximativ 53.000 de persoane, deși summitul se așteaptă să atragă 50.000 de participanți din întreaga lume.