Guineea Ecuatorială și-a mutat oficial capitala de la Malabo la Ciudad de la Paz, în provincia Djibloho, în partea de est a țării, în mijlocul pădurii tropicale ecuatoriale, conform unui decret prezidențial publicat sâmbătă, informează AFP.
Acest proiect a fost lansat în 2008 de președintele Teodoro Obiang Nguema Mbasogo, aflat la putere de 47 de ani, din motive strategice.
‘Ciudad de la Paz (Orașul Păcii), din provincia Djibloho, este declarat capitala Republicii Guineea Ecuatorială’, se arată în decretul prezidențial.
Pentru implementarea eficientă a acestui decret, serviciile prezidențiale, puterile statului, organele constituționale, agențiile guvernamentale și întreprinderile de stat trebuie să ia toate măsurile și aranjamentele necesare în termen de un an pentru transferul și stabilirea efectivă a acestora în noua capitală.
Șeful statului acestei mici țări vorbitoare de limbă spaniolă din Africa Centrală a justificat decizia invocând amplasamentul geografic al Ciudad de la Paz și potențialul său de extindere ‘ca opțiunea ideală pentru a găzdui capitala Guineei Ecuatoriale’, explică decretul.
Printre alte motive care au determinat autoritățile să schimbe capitala se numără creșterea urbană rapidă a orașelor Malabo (fosta capitală politică situată pe insula Bioko) și Bata (capitala economică de pe continent) în ultimii ani.
Această creștere a fost alimentată de afluxul constant de migranți din zonele rurale și orașele mici, datorită concentrării infrastructurii, serviciilor publice, locurilor de muncă și birourilor în aceste două orașe, conform decretului-lege.
‘Această măsură va contribui la menținerea păcii, modernizarea managementului public, diversificarea zonelor de dezvoltare și consolidarea unității naționale’, se arată în decret.
Djibloho a devenit a opta provincie a Guineei Ecuatoriale în 2017, cu Ciudad de la Paz, cunoscută anterior sub numele de Oyala, drept capitală.













